Priorităţi ale cercetării istoriei presei

Istoria recentă a fost copleşitor de bogată în evenimente, astfel încât comunitatea ştiinţifică a avut oportunităţi nenumărate pentru a pune sub lupă procese, fenomene, personalităţi etc. Din păcate, multe evenimente au fost ratate, în sensul că abia după epuizarea lor ne-am dat seama de importanţa acestora. Deseori au rămas urme ce pot fi valorificate ştiinţific, alteori au dispărut urmele integral ori parţial, au dispărut martori, actori, instituţii etc., astfel încât reconstituirea istorică a devenit anevoioasă, uneori imposibilă. Iată contextul în care vă propun doar câteva dintre priorităţile domeniului nostru.
Proiectul „Configurări, reconfigurări, desfigurări ale democraţiei în România” ar presupune, în această etapă, două cercetări referitoare la:

2010-05-02T16:00:00+03:00