Deunăzi, ascultând stupefiat, în  deschiderea unui concurs de literatură pentru tineri(!), tânguirea unui edec comunist care reclama public autoritatea locală că nu-i subvenţionează editura privată specializată în promovarea “cărţilor” acoliţilor unei “societăţi” aşa-zise scriitoriceşti, plină de veleitari notorii, securişti cu state vechi  şi inşi de strânsură (se ştie  în ce fel au fost ademeniţi cei  câţiva inşi mai răsăriţi să semneze nişte adeziuni), mi-am adus aminte că, parcă  anticipând asemenea tertipuri troglodite, acum exact 60 de ani, autorii Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului stipulau în articolul 20 că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie şi că fiecare om are dreptul la protecţia drepturilor morale şi materiale decurgând din producţia literară sau artistică al cărui autor este (art. 27). În ocurenţă, mi-am adus iarăşi aminte că, în 1948, singurele state care n-au fost de acord să semneze actul adoptat de ONU, care consacra universalismul Drepturilor Omului, au fost cele comuniste în frunte cu URSS… Din 1921… şi până astăzi, regimurile totalitariste comuniste, mai nou, neocomunismul acefal încalcă flagrant  drepturile  omului pe care nu au catadicsit niciodată, de fapt, să le recunoască.