Cine trece prin Curtea de Argeş şi nu se uită spre stânga către Biserica “Sfântul Niculae Domnesc” a lui Neagoe Basarab dă cu piciorul la şapte secole de istorie. În această lume pestriţă, pline de pofte imediate, e posibil ca spiritul să-ţi fie amorţit. Nu şi dacă pătrunzi dincolo de poarta instituţiei de cultură românească, care este ansamblul din această incintă şi dai peste o mogâldeaţă de om, plină toată de urmele timpului, care i se citesc pe chip. Este custodele Bisericii, adică muzeograful Elena Teodorescu pe care, prin 1975, am găsit-o tot acolo, logodită cu munca ei spre luminarea trecutului glorios al neamului.
Între zidurile acestea de 700 de ani, crăpate, cârpite, cioplite, pline de amintiri zguduitoare – pentru a ne dovedi originalitatea şi trăinicia obiceiurilor – acest personaj a fost timp de trei decenii mai statornic decât orice închipuire umană. Am văzut-o prima oară pe vremea tinereţii mele, când mergeam hai-hui prin ţară, însoţindu-mi soţia, dornică să le arate copiilor trecutul nostru de neam glorios. De atunci a trecut o viaţă de om, ca un vânt de vară peste puful de păpădie! Nu ştiu nimic despre ea decât că mi-a umplut sufletul de dragoste pentru istorie şi m-a făcut să mă cred urmaşul unor legendari conducători de neam.