Într-o vreme cosmopolită, nici albă, nici neagră, nici sepia, mai degrabă stridentă decât pastel, artista Monica Dinu învie, la Galeria „Metopa” din Piteşti, atmosfera circului de altădată. Face respiraţie gură la gură unei dimensiuni dacă nu uitate, atunci pervertite, un spaţiu magic, peste care stăpâneşte, atotputernic, Măria-Sa Clovnul.
Lucrările Monicăi Dinu îţi iau ochii. Energia cromatică lucrează la turaţie maximă. Roşu strălucitor, galben, verde, albastru, măştile fardate puternic, ochii şi gura explodând dincolo de haz şi de râsul cu lacrimi, costumele groteşti, iluzia unei voioşii generalizate, contagioase, toate acestea reuşesc să însufleţească simezele şi să-ţi inducă ţie, privitor grăbit şi blazat, senzaţia că poate vei găsi acolo, în sala aceea lungă şi strâmtă, absurd de rece la sfârşit de martie, o clipă altfel, clipa de dezgheţ, clipa care pocneşte şi lasă fluviul din tine să iasă şi să umble slobod la suprafaţă.
Monica Dinu se joacă de ceva vreme cu ideea acestei expoziţii cu clovni. Compoziţiile nu au doar forţă cromatică, nu sunt numai dinamice – impresia de mişcare, de năucire uşoară, atât cât să începi să-ţi pui întrebări şi să surâzi, se furişează insidios – au şi timbru melancolic. Acel timbru al vocii din spatele măştii, din spatele fardului. Clovnii Monicăi Dinu sunt veseli până peste urechi, până peste cap, ca toţi clovnii, dar se strecoară în afara lor, la răstimpuri, tiptil, ca o fantomă, se strecoară şi ni se-aşează direct în braţe şi în suflet o sferă luminoasă de melancolie. Pare că le iese clovnilor sufletul. Le iese, ca să intre în noi. Şi intră, ca să-l susţină pe-al nostru. E un efort de solidarizare cu omenescul crăpat şi cârpit. Cu nesfârşita căutare şi cu înfricoşătoarea pierdere de sine. Gingăşia, delicateţea, acestea vin din detalii, ele sunt tema secundară, care dezvoltă alte poveşti în povestea cea mare a expoziţiei. Fluturii, jobenul, pantoful uriaş, baloanele de săpun, floricelele şi umbreluţa copilăreşti, floricele şi umbreluţă de fetiţă visătoare, într-o oglindă neîncăpătoare pentru visul ei, acoperă cu un abur inocent şi transfigurează atmosfera de veselie exagerată.
„Faţă în faţă” (engleza de pe afiş tuşează cosmopolitismul timpurilor noastre) înfăţişează o artistă profundă, în stare să se joace cu infinitul în vârful degetului mic. „Faţă în faţă” este prima expoziţie personală de pictură a Monicăi Dinu, a cărei specializare este tapiseria. De altfel, Monica n-a trădat tapiseria. Covoraşul din petice colorate, ţintuit la unul dintre capete de pălăria vrăjitoarei din basm, e mica ofrandă pe care artista a înţeles s-o aducă primei ei iubiri.