Nu ştiu dacă mai sunt oameni pe lume care să nu dorească plăceri estetice. Dar câţi dintre aceştia ştiu cu adevărat să-şi rezolve problemele de percepţie legate de opera de artă (indiferent din ce ramură este: mă refer la cele şapte arte în mod special).
Opera de artă este o formă de comunicare – comunicarea dintre artistul creator şi consumatorul receptor. De fapt, avem nevoie de un limbaj comun – acest limbaj se îmbogăţeşte în funcţie de folosirea cât mai adecvată a lui. Se capătă, logic, primele date, folosind educaţia, dar şi autoeducaţia în domeniul receptării semnalelor (mesajelor) pe care artistul le transmite prin elemente specifice artei respective. Domeniul artistic prea vast mă obligă să tratez aici câteva modalităţi de educaţie a consumatorului de artă plastică.
În primul rând, trebuie să „vedem” opera de artă cu îngăduinţă faţă de noi, nu faţă de ea. Se pune întrebarea firească: suntem pregătiţi să preluăm mesajul, de altfel, contemporan cu noi? Cine mai crede că artiştii ţin neapărat să se exprime încifrat, se înşeală. Un artist (fie el chiar şi genial) doreşte să se facă „citit”. Comunicarea lui cu cei din jurul său este rodul unor acumulări din lumea reală. Dar efectul de transmitere este mai uşor la cei hărăziţi de Dumnezeu, pentru că impactul iniţial este provocator. Ideea cu care am pornit acest articol este cum să ne apropiem de percepţia corectă a operei de artă prin educaţie şi autoeducaţie.
Lipsa de prejudecăţi şi formarea completă nu sunt de neglijat în efortul fiecăruia dintre noi de a ne transforma în adevăraţi consumatori de artă.
Educaţia de artă se face prin apropierea de operă direct şi cu plăcere. Vizita la muzee sau săli de expoziţie trebuie considerată cea mai bună cale de a pătrunde sensul limbajului pictural spre exemplu. Aici trebuie făcută o precizare: orice act de învăţare are un plan. Nimic nu se face haotic. Din păcate, lucrurile, în realitate, nu stau aşa. Organizatorii de excursii formează trasee comerciale, nu educative. Am observat acest lucru în desele mele plimbări prin lume la muzee. Cel mai recent exemplu a fost acum, în vară, la Roma. Ghizii care îşi conduceau turiştii aveau un discurs stereotip şi chiar îi transformau în receptori falşi. La Vatican am ascultat lucruri care se găsesc în orice carte despre acest obiectiv turistic, dar mai nimic (sau deloc) despre colecţia de artă modernă şi contemporană aflată la parter. O educaţie completă s-ar fi consumat excepţional dacă turiştii erau dirijaţi corect: arta în ordine cronologică. Mai întâi preocupările Renaşterii şi apoi ce se întâmplă în secolele al XIX-lea şi al XX-lea cu vehicularea culorilor. Problema este la conducătorii de grup (ghizii) care nu au o cultură suficientă în materie de artă. Ei învaţă nişte texte şi le reproduc. Rar, printre ei (sau extrem de rar) apar şi specialişti care ştiu să facă legătura între epocile istoriei artelor. Acest caz nu a fost singular. În cărţile-ghid despre obiectivele turistice, arta modernă şi contemporană este trecută cu litere foarte mici sau deloc. Bănuiesc că aceste ghiduri sunt alcătuite de oameni cu intenţii comerciale, nu educative. Dacă acest tip de turism vă place, vă asigur că este unul incomplet. Şi atunci dumneavoastră nu vă puteţi bucura de valorile totale ale esteticii. Nu poţi evalua o operă de artă dacă n-ai văzut un număr foarte mare din acel domeniu. Le Corbusier spunea că după ce ai „văzut” o mie de opere de artă abia poţi spune că ai „văzut una”.
Cantitatea, aici, este totuşi selectivă, o mie de opere de artă nu o mie de făcături. Ideea este clară: contactul cu multe lucrări pe viu te ajută să le înţelegi mai bine mesajul, limbajul. Textele despre un artist sau altul sunt bune atâta timp cât nu le considerăm şi unicele căi de recepţie. Dimpotrivă, consideraţi-le doar un ajutor, nu o concluzie. Nu refuzaţi contactul direct cu opera modernă şi contemporană, pentru că ea, opera, este creată de artişti din această lume, care ne comunică un punct de vedere al lor, despre lumea noastră. Ni se va părea uşor să înţelegem dacă avem la „bază” o gramatică elementară a limbajului. Mă refer la limbajul plastic, care este la îndemâna noastră. De aici până la recepţionarea corectă a mesajului provocator al plăcerii estetice este un pas.