Pentru a demonstra că un om este la locul potrivit trebuie să-i analizezi faptele şi apoi să te pronunţi asupra calităţilor sale. „Faptele bune” se amplifică dacă sunt făcute în „vremuri grele”.
Omul despre care vorbesc este primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. „Faptele” sunt numeroasele semne pe care el le lasă „moştenire” piteştenilor. Unele se mai pot şi corecta (dar este bine că ai ce corecta).
Primarul a înţeles că viitorul unui oraş (bine situat economic) depinde de integrarea lui în universalitate. Piteştiul meu avea nevoie de foarte multe instituţii de cultură.
Oraşul acesta, fost târg, are acum aproape toate datele culturale, date ce îl fac respectat (filarmonică, uniuni de creaţie, teatru, muzee, galerii de artă, universitate, şcoli, licee, o tabără de sculptură, revistele Cafeneaua literară şi Argeş). Sigur că nu au fost făcute toate sub „domnia” lui Pendiuc, sigur că au fost însă menţinute şi sprijinite de domnia sa. Unele sunt cu caracter judeţean, altele sunt încă în formare, dar astăzi ele, instituţiile culturale, sunt funcţionale.
În acest articol vreau să scriu despre extinderea Liceului de Artă „Dinu Lipatti” – Piteşti.
În urmă cu aproximativ doi ani, am fost în „vizită” la domnul primar şi l-am invitat să vadă în ce condiţii învaţă elevii Liceului de Artă: cinci spaţii construite pe vremea lui Spiru Haret (un lucru deosebit la vremea respectivă) – camere cu sobe şi tavane foarte înalte, friguroase şi total neadecvate actului de creaţie (cu toate acestea, de aici au plecat câteva zeci de viitori artişti plastici, în cei 50-60 de ani de când fiinţează liceul). În iarna lui 2008, primarul nostru şi Consiliul Local au promis modernizarea acestei clădiri. Rezultatul: o bijuterie.
Nu există nicăieri în România o astfel de instituţie: 12 ateliere generoase dotate cu toate cele necesare desfăşurării actului de învăţare; mult aer, lumină şi căldură; şi mai ales personalitate.
Arhitectul Pompiliu Soare a ţinut cont de specificul unui liceu de artă, oferind fiecărui spaţiu dotările secţiei care îşi desfăşoară activitatea aici. Facilităţile merg de la orientarea luminii până la dimensionarea spaţiului. Toate atelierele au lavoare, iar profesorii deţin un mic spaţiu pentru depozitarea materialelor didactice. Clădirea este conectată la internet, oferind astfel posibilitatea unei permanente explorări a ceea ce se întâmplă în lume.
Cele 12 spaţii „se mişcă” în jurul unei săli generoase ce poate găzdui concerte (200-250 de locuri), dar şi expoziţii. Podeaua acestei săli este încălzită printr-o reţea „îngropată”. Dominanta albă a zugrăvelii creează o atmosferă de respect pentru curăţenie fizică, dar şi spirituală.
Elevii sunt de-a dreptul entuziasmaţi, au o privire permanent luminoasă şi veselă.
Constructorul şi-a făcut datoria, respectând în integralitate proiectul (felicitări T.C.C.Ind. Argeş!).
Am exagerat cumva că la locul potrivit este omul potrivit? Veniţi să vedeţi ce a ieşit din această nouă ctitorie a domnului Pendiuc.
Domnule primar, nu cred că avem suficiente cuvinte să vă mulţumim (profesori, elevi, părinţi, concetăţenii noştri) pentru gestul dumneavoastră. Altfel spus, sănătate şi viaţă lungă!