Am fost în permanenţă fascinat de lumina olandeză şi mi-am propus să o văd „la ea acasă”. Există sau nu lumina aceasta? Da. Există.

Când am ajuns la Amsterdam, în jurul orei 22.00, la început de august, mi s-a realizat visul: lumina mirifică a unui asfinţit, specifică zonei de nord a Olandei. Cerul era colorat? la Van Gogh (în perioada de început). Un soare galben-oranj transforma norii gris în tonuri stranii. A schimba întregul registru cromatic, în culori din ce în ce mai nelimpezi. Asfinţitul, deloc liniştitor, a durat suficient de mult ca să mă tulbure. Avea dreptate Van Gogh când vorbea despre lumina limpede şi caldă a sudului francez.

Componenta geografică este reală în calitatea luminii. Zonele mari acoperite de ape au influenţat claritatea luminii provocând în peisajul olandez pictat în secolul al XII-lea efecte deosebite. Începând cu Vermeer, lumina olandeză şi-a câştigat o popularitate deosebită, creând totodată o tradiţie care culminează cu lucrările neoplasticiste ale lui Piet Mondrian. Lumina joacă un rol principal în opera lui Vermeer, nu doar pe post de însoţitoare a spaţiului asupra căruia se revarsă.

Jan Vermeer este autorul principiilor compoziţiilor configurative. El este atent la structura geometrică a tablourilor, folosind efectele de lumină pentru a crea impresia unor scene în aer liber, nefolosind niciodată tonuri închise în redarea umbrelor.

Van Gogh, fascinat de impresionism, caută o altă lumină decât cea de acasă, din Olanda, şi se aruncă cu furie asupra peisajului din sudul Franţei. Pictorul nu va scăpa niciodată de trăirile sale, poate influenţat şi de zbuciumatele ceruri olandeze.

Piet Mondrian a părăsit şi el lumina olandeză apropiindu-se de armonie şi ordine spirituală prin reducerea la elementele esenţiale ale formei şi ale culorii, simplificând compoziţiile vizuale prin linii sau forme în direcţii verticale şi orizontale. El a folosit cele trei culori primare: roşu, galben şi albastru, dar şi nonculorile alb şi negru. Acum lumina este singura răspunzătoare pentru expresia absolută de viaţă.

Această trecere succintă în revistă a celor trei pictori olandezi mă provoacă să cred că arta poate fi marcată de realism sau de idealism, ambele mişcări având la bază observarea realităţii.

Realismul oferă utilizarea luminii, materialitatea, efectul cromatic şi de perspectivă. Idealismul oferă o viziune proprie asupra realităţii.
Arta din muzeele lumii reflectă o oglindă adevărată a ceea ce s-a întâmplat în gândirea picturii universale. Ce rol a avut lumina sau umbra în creaţie? Muzeele sunt singurele în măsură să ne răspunde şi la întrebarea: există o lumină specifică fiecărei ţări sau zone geografice? Şi cum influenţează ea calitatea compoziţiei?

Dintre toate muzeele pe care le-am vizitat (şi nu au fost puţine), unul m-a impresionat în mod deosebit. În orăşelul Otterlo (Olanda) se află muzeul Koller-Muller, înfiinţat de o familie de industriaşi iubitori de artă. Ei au cumpărat o pădure de 6.000 ha pe care au construit şi dat în folosinţă (1931) muzeul ce le poartă numele. Doamna Helene Koller-Muller, care s-a ocupat direct de achiziţii, a adunat 11.500 de obiecte de artă de o calitate excepţională (printre altele aici este cea mai mare colecţie privată ale lucrărilor lui Van Gogh). Clădirea se află situată în mijlocul pădurii, mai precis la 2,5 km de intrarea pe acest domeniu splendid. Ca să ajungi la muzeu, administratorii muzeului au construit alei pe care le parcurgi cu o bicicletă.

După obţinerea acestei hrane fizice care este chiar ecologică şi descărcat oarecum de tarele cotidiene, purcezi la o hrană sirituală pătrunzând în mijlocul muzeului. Colecţia este o selecţie făcut cu pricepere şi acoperă o adevărată istorie a artei moderne din secolul al XIX-lea şi o bună parte din secolul al XX-lea. Nume mari, ca Van Gogh, Georges Seurat, Paul Signac, G. Braque, Juan Gris, P. Picasso, Theo van Docsburg, Fernand Leger, Piet Mondrian, dar şi Henry Moore, Giacometti, Constantin Brâncuşi, Bocciani şi încă mulţi alţii îţi umplu spiritul.

După patru-cinci ore, te urci pe bicicletă şi te întorci la viaţa cotidiană, precis mai curat, dar poate şi mai bun.