Pictorii Gheorghe Dobrică, Ion Pantilie şi Daniel Preduţ au expus în luna ianuarie la Galeria de Artă Metopa din Piteşti. Prezentăm mai jos programul lor estetic.
 
Gheorghe Dobrică
Existenţa unei picturi este posibilă acolo unde întregul are o alcătuire omogenă, iar ieşirea la suprafaţă a nostalgiei devine esenţă, acolo unde necesitatea lăuntrică devine viziune. Astfel, frumuseţea picturii conferă transparenţă înţelesului imaginii.  
Punctele colorate supun formele plastice unei mişcări şi pulsaţii ce oferă materiei picturale mutaţii din ce în ce mai complexe, o asperitate fascinantă, lăsând ochiul să aleagă în cele din urmă unitatea imaginii ca realitate unică. Transformarea aceasta nu afectează condiţiile figurării, iar relaţia formă-culoare în plan transcedental dă legitimitate suportului în care îşi găseşte locul opera.
Totalitatea punctelor pictate poate rezulta numai din conţinutul tabloului ca obiect calitativ superior, el este de ordin METAPICTURAL, este revelaţie şi graţie vizual contemplativă.
Un fragment de viaţă este transpus de pictor într-o ambianţă aptă să-l detaşeze de totalitate, să scoată în relief un conţinut figurat de nuanţe şi culori, care subliniază şi selectează neajunsurile unei realităţi dureroase.  
 
Ion Pantilie
Privitorul lucrărilor mele, prietenul meu sau nu, trebuie să pornească pe acelaşi traseu pe care pictura mea îl propune, şi anume acela că prezentarea artistică renunţă la orice anecdotică în favoarea existenţei spirituale.
Lumina şi o anumită geometrie (chiar vizibilă uneori) trebuie privite ca elemente indiscutabile şi esenţiale care au rolul de emiţător.
Artistul poate expulza (emite) „orice îi trece prin cap”, dar acest act devine operă de artă dacă îndeplineşte câteva condiţii: echilibru, unicitate, plăcere estetică…
Culoarea transmite suficient de convingător ideile artistului, receptorului nerămânându-i altceva de făcut decât să accepte modificarea percepţiei asupra lumii în care trăim.
Pictura este, la fel ca şi muzica, o formă de comunicare fără „poveste”. Muzica apelează la sunete ca sursă a existenţei, a formei, în timp ce pictura consideră simpla şi delicata „apariţie” a luminii ca pe un principiu esenţial.
„Vibraţia sonoră” înlocuieşte orice „zgomot perspectival”-scenografic. Lumina şi nelumina (sau lumina necreată) – iată cele două participante la propunerea unei contemplaţii în niciun caz fizice – ci estetice.
Privitorul lucrărilor mele îşi păstrează libertatea de a percepe forme geometrice „vibrate sonor” sau o „deschidere” către un spaţiu spiritual, ambele cu o puternică tendinţă de a evoca bidimensional o „lume” transcendentă, spirituală.
 
Daniel Preduţ
Între arte, pictura a jucat şi va juca întotdeauna un rol crucial în evoluţia artelor vizuale. De ce? Pentru că în pictură, prin culoare, mesajul spiritual trece din sfera fizicului în sfera metafizicului.
În perioada postmodernistă, experienţele din domeniul artelor vizuale au bulversat această lume, determinând o confuzie totală în domeniul picturii. Dorinţa de a descoperi cu orice preţ noi stiluri şi curente, amestecul genurilor artistice, pictura cu grafica sau cu sculptura, generează confuzii atât între consumatorii de artă, cât şi între artiştii plastici în formare.
Şi eu am fost surprins de o teamă, care a căpătat proporţiile unei angoase, atunci când a trebuit să hotărăsc modul de exprimare estetică. Lumea reprezentărilor în care crezusem şi creasem în perioada de ucenicie, dispare încet-încet, făcând loc lumii spirituale, care devine singurul conţinut al creaţiei mele.
Din punct de vedere cromatic, abordarea contrastelor impresive îmi oferă o posibilitate infinită de exprimare estetică, punând pictura mea în treapta cea mai apropiată de metafizic.
Compoziţiile mele, care pleacă de la deviza „unul pentru tot, totul în unul”, conduc la un extrem minimalism, şi asta de la forma cadrului până la un detaliu aproape invizibil, fără să facă notă discordantă, atât tonal, cât şi cromatic.