În august 1991, cu ocazia unei şederi la Lyon am cunoscut-o pe d-na Charline Lepengle, critic de artă, îndrăgostită de pictura ex-compatriotului nostru Victor Brauner şi coautoarea unui album de artă, alături de Didilder Ottinger şi Didier Semin, publicat la Paris chiar în acel an. Invitată de domnia sa la reşedinţa de la Ville Fontaine, o mică localitate din apropierea Lyonului, am petrecut o după-amiază întreagă discutând despre insolita producţie artistică a pictorului, despre partea necunoscută a operei sale, cea de dinaintea plecării sale din România în 1930, când schimbând meridianul geografic şi artistic s-a stabilit la Paris, dar şi despre cheia în care trebuie înţeles umorul strecurat în creaţia sa, pe care d-na Charline Lepengle, luându-se după naţionalitatea sa şi nu după originea sa evreiască, îl taxase de umor românesc. Drept mulţumire pentru desluşirile aduse în înţelegerea operei lui Victor Brauner, la plecare, distinsa doamnă critic de artă mi-a oferit în dar, cu o dedicaţie în care îşi exprima mulţumirea pentru limpezirile ce i le adusesem, albumul de artă proaspăt apărut. Întoarsă în ţară, i-am înapoiat gestul trimiţându-i o serie de reproduceri după operele artistului, aflate în muzeele din România şi care îi completau imaginea ce şi-o făcuse asupra creaţiei sale.
Victor Brauner (n. Piatra Neamţ, 1903 – m. Paris, 1966) a făcut parte din acea categorie de artişti care s-au înregimentat fără pic de ezitare în mişcarea de avangardă, avangardismul fiind pentru el un mod de a gândi iar nu un curent artistic la care aderi din mimetism şi dorinţa de a te plasa sub o umbrelă protectoare, ori din spirit gregar. Dovadă a acestui lucru stă arta sa, mai cu seamă cea de după momentul rupturii de André Breton, în 1949.