MARIANA SENILA-VASILIUDe la Apocalipsul de la Angers la Cântecul lumii;
de la maestrul Hennequin de Bruges la Jean Lurcat

„Tapiseria este artă colectivă; ar putea fi comparată cu o simfonie al cărui compozitor ar fi pictorul cartonier, iar ţesătorii, executanţii”.
Madeleine Jarry

O prejudecată, care nu se ştie prea bine când a apărut şi cine a alimentat-o, împarte artele în „majore” – pictura şi sculptura – şi „minore” – artele decorative. Adică unele ar ţine de un soi de inspiraţie divină, iar celelalte ar fi doar nişte meşteşuguri ceva mai elevate, dar meşteşuguri în fond. Nedreptate mai mare nici că se poate imagina, căci după cum în pictură şi sculptură există destule „rateuri” artistice, în artele zise decorative există adevărate capodopere. Indiferent cărui gen aparţine o lucrare, „major” sau „minor”, nu există decât artă sau rebut artistic. Brâncuşi, căruia nu-i plăcea să se joace cu cuvintele şi nici cu înţelesurile lor spunea că: „În fond, dacă te gândeşti bine, nu au existat decât admirabili artizani (…) nu mari artişti”. În felul acesta el recunoştea meşteşugulului partea sa de drept în artă. Iar când afirma: „Nu poţi face ce vrei tu să faci, ci numai ce îţi permite materialul”, reteza ferm presupusa distanţă dintre „artă” şi „meşteşug”, dintre himerele „artistice” şi realitatea concretă a transpunerii acestora în material aducându-i pe „visători” cu picioarele pe pământ. Şi, tot vorba lui, ceva ori e artă. ori nu e. Tapiseria care a dat numeroase capodopere ce o situează alături de cele mai izbutite fresce are, din păcate, parte de acest regim discriminatoriu, nu doar din partea publicului necunoscător în secretele ei, ci şi din partea multor cobreslaşi, plasticieni sau critici de artă fără ca măcar ceva să le justifice încăpăţânarea în prejudecată. Dacă publicul e gata să preţuiască mai mult execuţia trecând-o înaintea artei pictorului cartonier, aceştia le tratează condescendent, cu inexplicabilă superioritate pe amândouă. Un funcţionar administrativ a fost gata să accepte preţul de execuţie al unei tapiserii ce-mi fusese comandată, însă în ruptul capului nu pricepea de ce proiectul costa tot pe atâta. „Pentru că îmi plătiţi asta”, şi i-am arătat capul. Şi cum nu părea să priceapă despre ce este vorba, am adăugat: „Creierul. Creaţia”.

2010-06-27T16:00:00+03:00