„O asemenea exemplară antichitate, pentru noi, nu-i niciodată veche; precum elementele, e mereu reîncepută.”
            Dan Hăulică

La două mii de ani de la extincţia civilizaţiei greceşti, mulţi continuă să considere arta Eladei ca un decor turistic. Ori ca o fantomă anacronică bântuind cultura şi arta europeană. În realitate AND-ul său spiritual şi artistic, cu toată rezistenţa care i se opune, continuă să supravieţuiască spaţiului geografic care i-a dat naştere şi timpului între ale cărui coordonate s-a împlinit. Într-un fel, persistenţa sa în memoria lumii occidentale seamănă cu creştinismul, amândouă – cultura greacă şi religia creştină – depăşind graniţele geografice şi temporale în care au luat naştere, continuând să prolifereze dincolo de ele şi să fie modele de referinţă. Sunt condiţiile sine qua non ale civilizaţiei europene. Legătura dintre ele este atât de puternică încât eliminarea uneia sau a celeilalte ar lăsa o Europă lipsită de consistenţă şi coerenţă. Încreştinată, Europa a continuat să facă apel la filosofia greacă.
Eliminaţi din iconografia creştină filosofii greci – pe Apollonius din Tyana, Platon, Aristotel, Pitagora, Solon şi alţi înţelepţi ai antichităţii eline, în total 14 la număr – şi veţi vedea cum pe albastrul peretelui de miazăzi de la Voroneţ, unde este pictat Arborele lui Ieseu, apar o mulţime de pete albe. Fără ei şi filosofia europeană şi credinţa creştină devin şchioape şi lipsite de substanţă. Epuraţi arhitectura occidentală de influenţa modelului grec şi veţi vedea cum îşi pierde echilibrul şi frumuseţea şi devine scălâmbă; eliminaţi coloana şi veţi vedea cum edificiile se prăbuşesc, căci, pe bună dreptate, se poate spune că fragila coloană greacă a ţinut în spate arhitectura vest-europeană până în secolul al XX-lea.