Revista Argeş ţine de presă literar-culturală autentică, stând alături de cele mai bune publicaţii de acest gen din întreg spaţiul spiritual românesc transfrontalier. În cele mai reuşite perioade ale sale, inclusiv în cea prezentă, a dominat şi domină principiile clasice: valoarea textelor, excluderea autorilor întâmplători, conceptul general de structurare redacţională elevat. Argeş  însemnă, deci, şi un grad înalt de ctitorie culturală, artistică prin scris şi imagine, nu de puţine ori – de certă particularizare, îmbinând generozitatea cu criteriul valoric, solicitudinea cu rigurozitatea. De departe, de la Chişinău, eu o mai simt şi ca pe o publicaţie a prieteniei,  de unde şi ataşamentul meu sufletesc faţă de confraţii întru scris şi istorie care semnează-creează aici.
Leo Butnaru, Chişinău
2011-05-07T16:00:00+03:00