Valentin Jar, născut în 1954, în Bucureşti, fiu adoptiv al cunoscutului scriitor Alexandru Jar – laureat al Premiului de Stat Stalin în 1950 – este cântăreţ de operă şi locuieşte într-un sat din Olanda, Dinxperloo, unde a emigrat din 1975
Mă aflu la Paris pentru a patra oară, dar nu în vacanţă ci având un contract cu Opera Bastille, pentru o operă foarte frumoasă, Lady Macbeth din Mtsensk, de Schostakovitch. Pentru mine, această producţie este o reluare, deoarece o făcusem deja, în 2006, la Amsterdam, sub bagheta maestrului Marris Jansons. O producţie de mare succes, fapt pentru care ARTE a făcut un DVD care se poate cumpăra în orice magazin de specialitate. Se poate comanda şi pe internet.
Dar să ne întoarcem la Paris. Da, l-am văzut pe tot. Numai măgarul nu era. Am ajuns înainte de Crăciun, pentru repetiţii şi să mă instalez, înainte de a veni şi soţia mea, în garsoniera pe care am rezervat-o cu câteva luni mai înainte, printr-o agenţie imobiliară renumită, Parisian Home, după ce m-am delectat cu fotografiile frumoase ale acesteia. Fără să văd, nu pot da uşor 1600 de euro pe lună…
După ce am făcut 600 km din Olanda până la Paris, cu maşina, am mai făcut vreo trei ore, bară la bară, de la intrarea din Paris până la locuinţă, deşi nu erau decât 3 km. A trebuit să blochez circulaţia ca să-mi pot descărca bagajele şi bradul. Da, bradul de Crăciun, că la noi, în Olanda, costa 10 euro, iar aici 49 de euro. Fiind întuneric, intrând în curtea interioară (aşa cum e peste tot la Paris), am încercat toate uşile existente, în afară de una, gândindu-mă că e de la o magazie cu uşi
din sticlă. Din păcate, aceasta era “garsoniera”…
Valentin Jar