Balada domnului martir
Domnind un sfert de veac într-o ţară aflată la porţile creştinătăţii, păstorind un popor pentru care turcii însemnau, în primul rând, păgâni, iar apărarea credinţei se identifica cu apărarea fiinţei neamului, sfârşind ca un martir înotând în sângele copiilor săi, Constantin Brâncoveanu nu avea cum să nu constituie un subiect de epopee pentru un neam atât de mult înclinat spre balade şi legende ca neamul românesc.
Oricât de grele au fost birurile, Constantin Brâncoveanu a fost iubit de popor, căci i-a adus linişte un sfert de veac, într-o lume frământată de ambiţii şi de ameninţări străine.
Imaginea lui Brâncoveanu este surprinsă de creaţia populară românească în două ipostaze, ce fixează două momente care-i circumscriu domnia: începutul acesteia, marcat de cunoscuta confruntare cu aga Bălăceanu, şi cumplitul sfârşit de la Istanbul, care-i dă voievodului aureolă de martir intrat în legendă.
Motivele folclorice privind imaginea lui Brâncoveanu au o arie de circulaţie pe întregul cuprins românesc, din Bucovina Moldovei până în Mehedinţii Olteniei, ca şi în Transilvania de nord, vădind încă odată conştiinţa folclorică unitară a poporului român.

Ca specii literare, producţiile folclorice inspirate de imaginea lui Brâncoveanu se înscriu pe o gamă variată, de la cântecul bătrânesc la cronică rimată şi legendă, de la colind la teatru popular, ceea ce demonstrează, de asemenea, persistenţa subiectului ca motiv de inspiraţie.