După ce-am pus acest titlu, m-am oprit din scris, neştiind pe moment ce să mai adaug. Mi se pare că formula(rea) e potrivită pe coperta unei compuneri conforme cu asprele norme didactice şi/sau academice. Fiindcă Nicolae Manolescu, personalitate publică, ambasador, critic literar, fost şef de partid, liberal-conservator [cum singur îşi spunea, devansând (mez)alianţa lideraşului crinuliu ce distruge resturile unei istorii onorante], El Lider Maximo al scriitorilor, prezident de comitete şi comisii universitare etc. etc., n-are încotro: dacă tot a descoperit că e „născut pentru fericire” (pag. 410, opul mai jos citat), musai să suporte povara de-a fi adulat, contestat, detestat, combătut cu argumente justificate, în teze doctorale, tomuri omagiale, monografii groase, destinate colectării prafului bibliotecilor! Posteritatea dânsului a început deja!
Ce m-a îndemnat să comit iarăşi un articol despre care s-ar putea spune că este contra, că este împotrivă, că este o „înjurătură” la adresa Necontestatului Maestru al eschivei sclipitoare? Nimic altceva decât plăcerea cititului, provocată de volumul Viaţă şi cărţi – Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009. Din start, e musai să mărturisesc: m-am recunoscut în cititorul şi-n omul N.M., într-o asemenea măsură încât îmi vine greu să-l „combat”! Şi eu sunt dezordonat, prefer să citesc şi să ascult muzică, nu să muncesc, îmi plac personajele din ficţiuni, dar şi oamenii reali, am predilecţie pentru umor şi ironie, mai degrabă decât pentru teorii „serioase”. Bârfesc, desigur, căutând gratuitatea şi spumosul vieţii. Nu cred că există femei urâte, iar când citesc inepţii de soiul celei scrise de Al. George despre soţia lui Paul Goma, iau foc.