Zilele trecute, la decernarea premiilor revistei Argeş pe anul 2009, am asistat la un spectacol caragialesc de toată frumuseţea. Dl. Varujan Vosganian, premiat pentru proză, a catadicsit să coboare din sferele înalte ale lumii (u)bucureştene în care trăieşte şi să ridice cu mâna-i fină, de ex-ministru, noua (şi insignifianta, financiar vorbind) recunoaştere a calităţilor domniei sale. Dar căreia dintre calităţi i s-a cuvenit mai cu prisosinţă recunoaşterea? Sau poate căruia dintre multiplii Varujani Vosganieni care sunt concentraţi într-unul? Căci nu e umbră de secret: în dl. Vosganian coexistă un poet, un prozator, un finanţist, un industriaş, un senator, un deputat, un membru al PNL, un armean, un preşedinte al armenilor din România, un român, un viitor ministru, un fost aproape comisar european etc., etc. Cum de nu se iau la harţă ei înde ei?
La harţă m-am pomenit eu luat, după ce i-am ascultat discursul de mulţumire pentru “onoarea” făcută. Discursul a fost unul de…, hai să zic, de belfer cu mofturi, din şcoala conservatorilor democraţi ai lui Take Ionescu, în rândul cărora figura d-lui Vosganian poate figura, datorită barbişonului neatent îngrijit. Mă întreb ce l-o fi apucat pe dl. Vosganian să amintească de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu, într-un context politic, apropo de partidul la care multipremiatul recent a pus umărul – UFD, actualmente înghiţit de PNL. Să fi crezut domnia sa că are dinainte un auditoriu de întrunire electorală pre-plătită, gata să-i înghită gogoşile umplute cultural? N-am vrut să-l întrerup din cu(a)vântarea-i armenească, am aşteptat s-o încheie ca să-l întreb ceva, în particular. Anume, cum se face că-n “doctrina şi practica ufedisto-liberală” nu se regăseşte nimic din atitudinea celor doi critici recunoscuţi pentru intransigenţa lor morală şi estetică? Auzind întrebarea, senatorul a câr-mârâit, că ce vreau să spun? I-am spus: un ministru din stirpea invocată ca model n-ar fi apobat pensii de lux şi plăţi retroactive pentru “revoluţionarii” care puţini au fost, mulţi au rămas. Dl. ex-ministru de finanţe, care le-a aprobat, s-a eschivat că dânsul n-a fost de acord cu asta, dar dacă o comisie a parlamentului a hotărât, el ce era să facă? I-am trântit pe loc exemplul altui premiant al revistei Argeş: dl. Mihai Şora, care a demisionat când a fost în dezacord cu actele guvernului din care făcea parte. Dl. Vosganian a ţinut-o pe-a lui: că nu el a dispus, că nu el a aprobat etc., etc. Justificări utile ca sfaturile radioului Erevan.
Mă lămurisem că sub aparenţa de belfer cu principii se află un politician tipic, lipsit de simţul răspunderii pentru actul administrativ la care s-a băgat. E plin spaţiul public de-alde d-ăştia, şi niciunul nu se dă plecat de la guvernare decât cu tancul! Unui astfel de şmecher e inutil să-i vorbeşti despre demisie ca formă de manifestare a demnităţii. Nu-l ştiam însă pe dl. Vosganian un imaginativ egolatru, deşi prestaţiile literare l-ar fi trădat. Oare ce l-a făcut să scape printre dinţi următoarea frază: “nu mai puteai tu să zici aşa ceva, dacă nu eram eu închis…” ? Mărturisesc: m-a(m) blocat. Despre ce închisoare o fi vorba? A fost dl. Vosganian deţinut politic? În biografia răsfăţată cu poză pe Wikipedia (şi nu în Dicţionarul general al literaturii române) nu scrie despre închisoare politică. Iar dacă ar fi fost vorba de aşa ceva, nu cred că dl. ex-ministru ţinea ascuns!
Presupun că referirea la închisoare vizează noaptea de 21-22 decembrie 1989, când foarte mulţi manifestanţi bucureşteni au fost luaţi de miliţie şi strânşi la Jilava (poetul Florin Iaru între ei). Dau laoparte posibilitatea ca împrejurarea respectivă să-i fi adus d-lui Vosganian “calitatea” de revoluţionar cu certificat. Pun la îndoială, şi am motivele mele, că datorită acelui fapt eu mă exprim liber acum. Aş suprataxa egolatria d-lui Vosganian, dacă aş fi vreun soi de finanţist afiliat guvernocului actual. Mă simt doar vinovat de nerecunoştinţă: nu apreciez la justa valoare şi-n deplinătatea-i unică de şef de promoţie ASE pe cel care m-a “eliberat” de tiranie! Şi nu m-a eliberat doar pe mine, ci pe-alte zeci de scriitori şi ziarişti care pot pentru ca să zică azi ce vor ei tocmai datorită actelor de bravură şi vitejie ale d-lui Vosganian!
Ca să vezi! Şi noi dormeam, soro!