Filmul Easy Rider, din 1969, a fost făcut într-o Americă situată la apogeul epocii flower-power. Aparent aduce a road-movie în siajul cărţii lui Jack Kerouak – Pe drum, scrisă cu vreo două decenii mai înainte. Genul place publicului educat în spiritul frontierei, al goanei spre o ţintă mereu depărtată. La drept şi limpede vorbind, pelicula este un elogiu vizual adus plaiurilor şi oamenilor din sud-vestul Statelor Unite, din California până în Louisiana, cu punct terminus New Orleans. Judecată la rece, fără poziţionări ideologice, realizarea seamănă cu o radiografie parţială a epocii, văzută prin intermediul câtorva personaje generice, unele fără nume. Nu-i am în obiectiv pe cei doi amici, tovarăşi de drum, Billy şi Captain America, ale căror destine brutal frânte pot simboliza tendinţe (a)sociale ori one way of life, cum se spune. Mă gândesc la figurile întâlnite pe traseu, de la proprietarul de motel care le refuză cazarea până la asasinii din final…
Unii dintre aceşti „oameni ai pământului” au, evident, rol de umplutură, de culoare locală. Alţii întruchipează o idee, un punct de vedere. Sau chiar o a(p)titudine cu grad ridicat de periculozitate. Sunt figuri pitoreşti fermierul, care trăieşte cu familia la fel ca-n vremea Vestului sălbatic, sau poliţiştii care îi arestează pe motociclişti fiindcă defilează ilegal. Sunt pitoreşti, „autonomi”, groteşti, complet abulici şi naivi până la ridicol hipioţii din tabăra montană care maimuţăresc show-bizul şi fumează marihuana, vegetând cu convingerea că aşa este în paradis. Patetice şi deprimante sunt prostituatele de la „cel mai bun bordel din Statele Unite”, care trăiesc în aşteptarea a ceva necunoscut, neştiut, dar sigur frumos, valoros, şi care, evident, nu (le) vine niciodată. Sunt reprezentări veridice ale părţii violente şi periculoase, specifice societăţii americane, tipii din barul sudist care nu-i văd cu ochi buni pe intruşii cu alt comportament decât acela cunoscut lor. Oameni ce par normali, frustraţi şi încuiaţi la minte devin ucigaşi cu motivare precisă când îi atacă noaptea pe călătorii culcaţi sub un arbore. În fine, sunt imaginea perfectă a nonsensului existenţial cei doi ţărani din camion. Impulsul lor de a-i omorî pe eroi nu are vreo explicaţie. (Pentru unele conexiuni socio-psihiatrice, se poate reciti cu folos  naraţiunea Cu sânge rece – Truman Capote.)
Rolul atribuit personajului George Hanson îşi păstrează semnificaţia nealterată de trecerea anilor. Avocat beţiv, băiat de bani gata, el părăseşte brusc oraşul natal ca să meargă la sărbătoarea Mardi Grass. Mai plecase într-acolo, dar nu trecuse de graniţa comitatului. Viziunea lui asupra societăţii timpului este cât se poate de obiectivă şi se pliază oricărei înjghebări sociale ce reproduce modelul american. „A vorbi despre libertate nu-i totuna cu a fi liber”, sună o replică de-a lui. „Oamenii te vor simţi ca o primejdie, dacă le arăţi că eşti liber. Îţi vor spune şi răs-spune, la nesfârşit, cât de liberi sunt ei, dacă le demonstrezi că nu sunt…”
Prin ce este lipsit de libertate omul epocii post-moderne, din America anilor ’60 şi până în România contemporană? E simplu: prin rata la bancă! Nu prin slujba la stat sau la companie multinaţională, nu prin aderenţa la o religie sau alta, nu prin înregimentarea în partid, în breaslă, în trib. Ci prin deţinerea unei proprietăţi imobiliare (apartament, casă, teren) pentru care este obligat să achite rata şi dobânda la ghişeul cămătarilor legali de unde s-a împrumutat. Aceasta e adevărata sclavie, deloc modernă! Tolstoi, de pildă, a văzut-o de-acum un veac şi mai bine. Şi a scăpat de ea doar cu preţul fugii de-acasă şi al morţii…
Oare preţul libertăţii e moartea? Cam asta s-ar înţelege din film, dacă judeci superficial, şi numai funcţie de finalul sângeros. Dar preţul libertăţii, în viziunea propusă de cei doi americani – Peter Fonda, producător, şi Dennis Hopper, regizor (ambii co-scenarişti) – e însă acel pachet cu praf de cocaină, cumpărat de la mexicani şi revândut unui papiţoi, cu profit imens. Aşa fac rost de bani cei doi, şi-şi permit să fie liberi.
Altfel spus, nu există libertate fără bani? Iar preţul ei include violenţa?