România este land of choice în care un arivist chinuit de-o idee fixă poate să ajungă la cârma statului. Şi să-l nenorocească! Nu singur, ci sprijinit „pe muteşte” de personaje găunoase, aşa-zişi oameni politici care cred că, slujind unui viitor şef, dau lovitura duşmanilor personali. Model nu e prea-vizibilul Ceauşescu, nici imprevizibilul Băsescu. E chiar regele Carol al II-lea, condotierul care, pentru a-şi satisface poftele, n-a ezitat să distrugă un sistem politic deja slăbit prin decesul artizanilor României Mari. Un sistem politic asemănător celui de azi, amputat de coloana vertebrală, centrat pe interes personal şi afaceri în dauna statului, populat cu demagogi.
Isprava lui Carol al II-lea nu era posibilă fără meschinăria politicienilor lipsiţi de viziune şi deconectaţi de la interesul naţional. Unul este Iuliu Maniu, cel supranumit Sfinxul de la Bădăcin (româneşte zis: Mutul!). Istoricii pot să reliefeze doar cu părtinire politicianul a cărui indecizie congenitală a dezechilibrat fatal destinul României. Cum să reliefezi lipsa de relief, non-acţiunea, incapacitatea de-a înţelege dinamismul politic interbelic? Meritele maniste sunt legate de Marea Unire. Faptele ulterioare atestă parcă un efort constant de autoanulare. În 1930, când Carol ateriza „providenţial” în România, deşi avea interdicţie şi renunţase de bunăvoie la tron, Maniu, şef de guvern, acceptă încălcarea legalităţii, cu nădejdea că viitorul rege îl va favoriza, ca Ferdinand pe Ionel Brătianu. Gestul accelerează degringolada instituţională, politică şi morală ce va culmina peste zece ani cu sfâşierea ţării. Un adevărat om de stat intuieşte momentele decisive ale patriei sale. Momentul lui Maniu a fost în 1918, când nu era om de stat. În 1930 a ratat. Văzându-şi greşeala, a încercat se retragă în viaţa privată. A încercat, dar prietenii l-au convins că ţara, nu-i aşa, are nevoie de el! Astfel s-a întors între politicienii fără anvergură, fără perspectivă şi fără consistenţă care hotărăsc binele naţiei. Ezitările sale catastrofale din anii ’40 merită o analiză separată.