Aşa se poate intitula un film cu un scenariu redactat după scrisorile păstrate şi publicate sub semnăturile a doi dintre cei mai celebri oameni de carte ai secolului XX: Hannah Arendt şi Martin Heidegger. Ingredientele unei „poveşti de succes” sunt îndestulătoare pentru un gen de public şi-o anumită propagandă: el este întruchiparea genialităţii umane şi cel mai dotat creier al poporului german, gânditor prin definiţie; ea este fiinţa fragilă, sensibilă, deşteaptă, devotată şi gata de sacrificiu, emblema celui mai sacrificat popor din istorie… Binomul călău-victimă poate funcţiona în scenariu la fel de bine ca şi frumoasa-bestia. Întunecatul prinţ al Gândirii, domeniu căruia el vrea şi izbuteşte să-i dea strălucire aproape inumană, o atrage în păcat pe inocenta curioasă, care cedează fascinată de aura lui mistică… Nu ştiu unde am citit comentarii idioate despre suferinţa bietei Hannah, dar nu în calitatea ei de femeie care iubeşte (şi a cărei iubire nu s-a împlinit cum, pesemne, merita), ci ca exponentă a rasei trimise în lagăre şi la moarte (deşi ea n-a avut parte de asemenea nenorociri, fiind emigrată în America). (Ciudăţenie vizibilă pe coperta ediţiei româneşti: el este colorat în albastru, ca uniformele armatei germane, iar ea în galben, ca însemnele obligatorii pentru evreii supuşi regimului nazist!)