Acum câteva luni, făcând un gest de istorie culturală, revista Argeş a publicat paginile recuperate ale “romanului” Brazde peste haturi revisited. Nu mi-am imaginat pe moment că particip la spălarea unui cadavru. Ştiam cine-i George Pruteanu, fost combatant anti-iliescist, pedagog de şcoală televizuală, din care pleca luând echipamentul tehnic drept plată, personaj al propriei vieţi, care poate va fi scrisă cândva de-un emul, spre delectare cu folos. Ajuns – cine şi-ar fi închipuit? – pe post de Agamiţă Dandanache în “partidu’ lu’ Vadim”, Pruteanu întruchipa (nu degeaba căpătase statut de arheu al naţiei, după declaraţia filosofului Gabriel Liiceanu!) destinul post-comunist al României, care nu ştie încotro să apuce, pe cine să creadă prieten, în cine să dea, cu cine să se înhăiteze ca să-i fie bine! Întâmplarea a făcut ca George Pruteanu să moară la puţin timp după apariţia fragmentelor de roman, iar publicarea să-i fie una dintre cele de pe urmă bucurii. Aşa ne-om fi plătit noi, redacţia, unele păcate…