Gheorghe Grigurcu se destăinuie

Cartea despre care scriem (Gheorghe Grigurcu: „O provocare adresată destinului”. Convorbiri cu Dora Pavel. Ed. Pleiade, Satu Mare, 2009) îşi are istoria ei pe care autoarea o dezvăluie în percutanta-i introducere („Gheorghe Grigurcu şi tentaţia ficţiunii”), lăsându-ne a înţelege că aceasta s-a ivit prin „provocări succesive” din care n-a lipsit, bineînţeles, curiozitatea pentru „personajul retras şi baricadat în spatele unei duble solitudini”. Într-o tentativă de transpunere a mărturisirii criticului (mărturisire care ar putea fi şi jurnal, şi confesiune memorialistică, şi eseu), Dora Pavel schiţează o eventuală confesiune a renumitului critic încheiată prin această precizare inevitabilă: „…mi-am dat seama că sunt (altfel), că între mine şi semenii mei s-a produs o falie ce nu se va închide niciodată”.
De altfel neaşteptatul interviu, acoperind dimensiunea unei cărţi, poate fi considerat – declară autoarea – „mostra cea mai elocventă” despre cum se poate face reabilitarea ficţiunii prin chiar literatura confesivă. Se subînţelege că volumul despre care scriem „musteşte de reflecţii şi mărturisiri” edificatoare pentru definirea şi înţelegerea scriitorului autoexilat la Tg. Jiu, cum se ştie. Este de remarcat, înainte de orice, exprimarea percutantă a celui întrebat (sintagmă ce-l defineşte pe intervievat), altfel o exprimare, cum o defineşte şi autoarea, „ceremonioasă, cumpătată” (după cum se poate uşor sesiza) şi supusă intransigenţei celui ce se autodefineşte.
A nu se înţelege de aici că ar fi vorba despre o convorbire oarecare, tipic reportericească (adică autentică). Şi aceasta deoarece procesul destăinuirii are farmecul său, constând atât din substanţa comunicării, cât şi în transmiterea acesteia. Iată, de pildă, un simplu fragment din răspunsul ce vizează opinia sa despre „femeia eternă”: „Am impresia, totuşi, că există în viaţa fiecărui bărbat adevărat un astru feminin ori chiar doi, trei aştri meniţi a nu se veşteji niciodată pe bolta simţămintelor. Aştri prin care Erosul triumfă asupra vremelniciei, cu frivolitate, drept apanajul său”.

2011-04-04T16:00:00+03:00