Ca să vorbeşti de abilităţile poetico-lingvistice ale lui Şerban Foarţă, e ca şi cum ai vorbi, într-o catedrală gotică, despre trăsăturile divinităţii. Frumuseţea lucrului „în sine” este evidentă, poate chiar stridentă şi nu necesită alte comentarii (de regulă inepte). Asta se referă la catedrală, dar şi la textele poetice semnate de Şerban Foarţă. Tocmai de aceea mi se pare inutil a glosa pe marginea lor; mă mulţumesc a le semnala, iluzionându-mă că n-ar fi ştiute!…
Cu prilejul (un moft, un loc comun!) rotunjirii, în iulie curent, a cifrei magice de 69 de ani, Şerban Foarţă a publicat la Editura ART cartea 69, pe hârtie roşie, precum una la care se face trimitere parodică pe ultima copertă:

„Nu ştim dacă din moşi-strămoşi e
citită, pe la şezători,
această Cărticică roşie,
ca a lui alde Mao; ori

pe şest, sub plapumă sau dună,
pe sub velinţe sau sub cergi, –
dar credem că-i o şcoală bună,
căci ea te-nvaţă cum să mergi…”

Nu vă pripiţi să-l apostrofaţi pe Maestru, care şi-a luat tovarăş de „catedră” pe caricaturistul Ion Barbu, că s-a apucat să dea lecţii! Nu-i vorba decât de-o „Kamasutra pentru intelectuali”, cum scrie pe banderola cărţii. Iar de-aici, las imaginaţia domniilor voastre (de intelectuali, fireşte) să zburde în voie…
Jocul poetic n-a făcut din Şerban Foarţă un intelectual aerian, detaşat de politica vieţii cea de toate zilele. Ba, din contră, Şerban Foarţă este un spirit cu spirt, care spune lucrurilor pe nume şi se dezice până şi de vecinătatea cu ipochimeni ce poluează spaţiul public. Nu demult a pus la punct un astfel de personaj unsuros, cu atât mai nociv, cu cât provine din rândurile tinerilor ce păreau că vor şi pot să însănătoşească organismul bolnav al societăţii române. Lecţia lui Şerban Foarţă aceasta este, aibă minte s-o înveţe cei cu mintea fragedă!
Cestorlalţi, mai vârstnici învechiţi în rele, rămână-le deliciul cuvintelor frumos aduse din trup, ca nişte balerine de a căror siluetă se încântă esteţii şi de-a căror mireasmă ni se îmbată anii bătrâneţii…