De câteva luni de când ţinem “ancheta” aceasta în revistă, constat că răspunsurile scriitorilor care au avut amabilitatea să răspundă sunt fie adevărate eseuri, fie proze. Liviu Antonesei e singular în cadrul acestor pagini. El ne oferă secvenţe din dosarul/dosarele său/sale de urmărire informativă. A selectat o mică, dar semnificativă secţiune, respectiv corespondenţa sa cu filosoful Constantin Noica din anii ‘80. Două lucruri am reţinut de aici: 1) că dincolo de faptul că toţi românii eram sub lupa Securităţii ca nişte cobai, oamenii de cultură reprezentau o lume separată, mai periculoasă şi deci demnă de o atenţie specială; 2) că un proiect de o asemnea  anvergură precum  cultivarea unei elite de unu la un milion punea în gardă “aparatul”, cu toate antenele. Aceste patru pagini ale revistei noastre reprezintă un fragment nu doar de istorie literară, dar chiar de istorie contemporană, pur şi simplu (DAD).    

1. Preambul
Din cele peste 400 de pagini recuperate din variile mele DUI-uri – „Luca”, „Aron”, „Anton” –, dar şi din dosarul tematic „Cameleonii”, care par să fi început în 1981 şi par să se fi încheiat în decembrie 1989, aproape o sută şi cincizeci sunt extrase din corespondenţa mea privată, de natură personală sau profesională – indiferent că era vorba despre chestiuni familiale, culturale, scriitoriceşti, erotice etc. Foarte puţine sunt fotocopiate, majoritatea fiind pur şi simplu copiate „de mână”, ceea ce înseamnă că Securitatea avea mai mulţi scribi decât xerox-uri! Şi asta în anii optzeci! Foarte puţine sunt copiate sau fotocopiate în întregime, marea majoritate a pachetului epistolar fiind constituit din fragmente extrase după criterii care, deocamdată, îmi scapă – unele ar fi putut interesa prin eventualele aluzii politice, altele prin informaţia propriu-zisă, însă în legătură cu foarte multe, n-aş putea spune pentru care merite anume au ajuns în DUI-uri ori în dosarele de problemă. Că mi s-a citit întreaga corespondenţă e cum nu se poate mai limpede şi cum scrisul meu este aşa cum este, adică urât, aproape ilizibil, nu pot decât să regret efortul copiştilor. Sau să nu-l regret – în fond, nu i-am invitat eu să încalce articolul din Constituţia RSR care garanta secretul corespondenţei, mai fiind şi plătiţi pentru asta! Între corespondenţii mei, de la nume celebre de atunci precum Constantin Noica, Ştefan Aug. Doinaş, Gheorghe Grigurcu, Dan Culcer, Ioanichie Olteanu etc. la tinerele speranţe ale momentului, prietenii şi/sau colegii mei de generaţie Ion Bogdan Lefter, Liviu Ioan Stoiciu, Călin Vlasie, Dumitru Chioaru, Traian T. Coşovei, Ion Simuţ, Nicolae Băciuţ, Marta Petreu, Mariana Marin, Dan Ciachir, Romulus Bucur, Bedros Horasangian, Virgil Mihaiu ş.a.m.d., ba chiar şi o mulţime de persoane rămase necunoscute.