Paradigma ascunderii sensului domină şi în romanul lui Dan Brown intitulat, în mod sugestiv, Codul lui da Vinci. Se ştie că fenomenologia, în accepţiunea dată de gânditorul Lucian Blaga, face o distincţie importantă între fanic (ceea ce se arată) şi criptic (ceea ce este ascuns). Heidegger aprofundează la rândul său această dialectică ce pendulează între doi poli: acela al venirii în prezenţă şi acela al ascunderii. Aflăm astfel că Fiinţa, în măsura în care se arată, de fapt se ascunde. Acest cerc delimitat de teza venirii în prezenţă şi de antiteza ascunderii se regăseşte şi în romanul lui Dan Brown. Aici autorul ne propune o incursiune fascinantă în labirintul tainelor creştinismului, cu scopul de a depăşi suprafaţa aparenţelor spre a accesa esenţa. De aceea, romanul este de fapt un traseu iniţiatic parcurs de profesorul Langdon şi se misterioasa sa parteneră, Sophie (Sophia). Codul lui da Vinci abordează mai multe linii directoare, printre care enumerăm:
* Teoria liniei moştenirii Sângelui Regal (Sang Royale), care se raportează la Iisus Hristos şi Maria Magdalena ca posibili promotori ai unei linii genetice care şi-ar întinde ramificaţiile până astăzi
* Teoria sacrului feminin, care caută să reînvie misterul cultelor antice dedicate fertilităţii
* Reevaluarea Teoriilor gnostice expuse în documentele apocrife şi în studiile autoarei Elaine Pagels
* O încercare clară de deconstrucţie a edificiului teologiei creştine, prin viziunea nouă pe care autorul o prezintă despre Mântuitor.
* O perspectivă originală asupra structurii şi teoriilor proprii unor societăţi secrete (Prioria Sionului, Cavalerii Templieri, Opus Dei)
* O reevaluare a personalităţii lui Leonardo da Vinci prin perspectiva lucrărilor sale.