Un dresor al catastrofelor             

* Artistul: un dresor al catastrofelor.
* Pe cînd omul se plînge, poezia plînge fără adresă.
* Vampirismul sufletului în raport cu suferinţa fizică. „Nu există suferinţă a trupului de care sufletul să nu poată profita” (George Meredith).
* De la păcatul originar cetire, nicio tradiţie nu este pe deplin pură.
* A picta cu lacrimi.
* Focul: mătura cea mai potrivită pentru a curăţa spaţiile foarte murdare.
* Iubirea de Formă (de finit) trădează un grad de epuizare lăuntrică.
* Prestigiul sacral al oricărui tip de necunoscut. Orice explicaţie e o de-sacralizare.
* Inocenţa oricărei contestări făcute din bună-credinţă.
* „După părerea mea, există boli de care doctorii nu sînt vrednici” (Thomas Mann).
* În lupta cu un adversar imprecis poţi fi înfrînt însă niciodată biruitor.
* Luciditatea e, în esenţă, indiscreţie.
* Boala ca viciu involuntar.
* Inteligenţa e o maturizare sau maturizarea însăşi e inteligenţă? În orice caz, fiecare gînd care-ţi dă fiorul regăsirii te face să te simţi cu un pas înainte pe tărîmul timpului.
* Nu cumva propensiunea spre abstracţiune exprimă o teamă în faţa elementului vital, concret, imprevizibil? Căci abstractul e oarecum „cuminte”, inofensiv, nu te poate lua prin surprindere.
* Orice linguşire implică o notă de ironie. Numai vanitatea îi împiedică, de regulă, pe cei adulaţi a se simţi jigniţi.
* O pagină justă, dar uscată, descărnată, asemenea unui arbust în iarnă, prin scheletica structură a căruia şuieră vîntul.
* O biruinţă prea clară, prea izbitoare nu poate fi îndurată mult timp nici măcar din partea celui ce-a repurtat-o. Nu putem suporta nici aspectul subuman (mecanic), nici cel suprauman (zeiesc) al unei atari victorii.
* Orice bolnav devine un copil, orice copil devine Dumnezeu.
* Cu voie sau fără voie, integrezi ceea ce nu combaţi.