GRIGURCUCîntecul pur

* Cîntecul pur e curajos prin puritatea lui. Doar tendenţiozitatea are de ales între curaj şi laşitate.
    
* Şansa insuccesului pe care-l asimilezi, pe care-l faci parte din tine.
 
* „Nu se pot salva toţi decît dacă se salvează fiecare separat” (Andrei Tarkovski).
 
* Se face caz de sex de regulă în mediile în care există o energie suplimentară ce nici nu se poate disciplina şi nici nu îndrăzneşte a se revărsa în brutalitate.
 
* Vinovăţia: o dificilă, permanentă echilibristică între tine şi ceilalţi.
 
* Starea confuză în care te afli cînd ţi se spune că eşti iubit. Iubirea altuia faţă de tine n-ar trebui să stimuleze în conştiinţa ta decît autoadmiraţia. De aici mixtura de bucurie şi vinovăţie pe care o încerci.
 
* Nici iubirea, nici ura nu obosesc singure atît de repede cum se crede, ci doar „ajutate” de ura şi iubirea celorlalţi, care, fireşte nu coincid adesea cu ale noastre.
 
* Ţinuta aristocratică a florii (imobilitate, hieratism), faţă de cea plebee a insectelor agitate care o fecundează.
 
* Virtutea nu se-nşeală niciodată pe sine, viciul de cîte ori are prilejul.
 
* A pătrunde cu ajutorul cuvîntului în propriul tău suflet cu o curiozitate nesăţioasă ca şi cum ar fi al altuia.
 
* Orice descompunere este barocă (presupune un colaps al întregului în favoarea amănuntului), orice construcţie este clasică (presupune o veghe a întregului ce se scutură de amănuntul letargic).
                        
* Numai naivităţile, gafele, greşelile tale îmi îngăduie a constata că eşti încă viu, că mai ai ceva de spus.
                        
* Inspiraţia trece obligatoriu prin sterilitate, aşa cum apa de ploaie străbate stratul de humă uscată, înainte de-a adăpa rădăcinile.
                        
* Cel mai complex act al inteligenţei (niciodată dus pînă la capăt) este circumscrierea prostiei.
                        
* Lichelele sunt adesea proşti… inteligenţi. Adică activi, informaţi, serviabili, prompţi, reglabili etc.
                        
* Contrar zicalei, tocmai ochii care se văd se uită, prin uzura naturală implicată în obişnuinţă.

2010-02-02T16:00:00+02:00