* Are oare toane Destinul sau le avem numai noi, cînd, copilăreşte, nu-l luăm în seamă?
* Decenii în şir s-a pregătit în taină pentru Libertate ca pentru un fel de moarte.
* „Se construieşte o nouă operă în piaţa Bastiliei. Populaţia nu va mai fi nevoită s-o ia cu asalt, ci se va duce acolo să se regaleze cu muzică. De fapt, populaţia nu se va duce, nu mai mult decît acum – se vor duce elitele cultivate… Nu s-ar putea imagina un mai frumos serviciu funebru pentru moartea Revoluţiei” (Jean Baudrillard).
* Înfrîngerea e o stare austeră, ascetică, victoria e una lumească, barocă.
* N-aţi observat funcţionalitatea fiecărei înfrîngeri, mersul ei înainte, harnic şi precis? Ea pregăteşte totdeauna ceva misterios, în vreme ce victoria e stearpă în autosatisfacţia sa.
* Învingătorul e înclinat către vanitate, învinsul către orgoliu.
* Din punctul de vedere al moralei şcolare, victoriile sunt pilduitoare şi înfrîngerile dimpotrivă. Dar dacă am privi lucrurile invers?
* Şi totuşi victoria are aerul unui fapt gratuit.
* Victoria: „medicamentul cel mai eficace în farmacia militară a sufletului” (Nietzsche). Numai acolo!
* În timp ce victoria se spulberă în neantul propriei sale imagini, înfrîngerea stăruie un timp indefinit în spaţii oculte, precum o fantomă.
* Victoriosul se bucură de imortalitatea artificială a cromolitografiilor. Învinsul poate învia de-a binelea.
* „Mi se pune întrebarea dacă sunt de stînga, în vreme ce eu mă întreb cum aş putea afla dacă Dumnezeu n-a fost cumpărat… Se pare că în Infern noţiunile de stînga şi dreapta nu există, menţionarea destul de frecventă a cercurilor în Infern pare s-o confirme” (Kazimierz Bradys).
* Pe măsură ce se adună în spaţiul enigmatic al istoriei, revoluţiile încep să semene una cu alta, aidoma soţilor după o îndelungată convieţuire.
* Să nu uităm: memoria se poate altera ca orice conservă.
* Totalul dezangajament faţă de sine al oricărui rod împlinit. Acesta e cedat cu seninătate unei lumi cu înfăţişare de hazard.
* Consolare: nu poţi trăda decît lucrurile în care crezi.
* Crescînd, murim nu în mai mică măsură decît îmbătrînind. Însă ştim a păstra aparenţele, cu o bună creştere instinctivă.
* Impulsul de-a citi pentru a face ca altul, caracteristic pentru orgoliul paradoxal al tinereţii, Impulsul de-a citi pentru a nu face ca altul, caracteristic pentru umilinţa paradoxală a maturităţii.
* Dispreţul nu e, cum se crede, o alternativă la ură, ci el însuşi un soi de ură: uscată, abstractizată, cu aparenţă inactivă, deci foarte primejdioasă.
* „A face rău este lucru lesnicios şi prea mişelesc; a face bine cînd nu e primejdie este treabă de rînd; dar a face bine cînd e primejdie, înseamnă virtute” (Montaigne).
* Chiar cea mai „justificată” ură nu e decît o răscolire a efemerului fiinţei noastre. O negare a eternităţii sale.
* Se cunoaşte pe sine extrem de puţin. Nu se poate descifra. Un analfabet al sinelui.