Prestigiul erorii

* Prestigiul erorii, constînd în capacitatea ei de-a stimula amendarea, reîntoarcerea purificatoare, de-a întreţine astfel fluxul vieţii lăuntrice.

* Omul celebru e un om-instituţie. Pe uşile lui intră şi ies numeroşi indivizi pe care, de regulă, nu-i cunoaşte şi care, deseori, nu-l cunosc decît foarte vag, nesigur, incorect.

* „Adjectivul omoară dacă nu dă viaţă” (V. Huidobro).

* Scopul, orice scop se poate umple de aşteptare precum un balon de aer şi chiar să crape sub presiunea acesteia.

* Nu mi-aş putea descrie mai bine starea sufletească din anumite ceasuri de durere decît cu ajutorul cuvintelor lui Eugen Ionescu: „Şi fiinţa asta mică pe care am văzut-o suferind, (…) pe care am văzut-o iubind, nu va mai fi. Lucrul acesta mă mîhneşte mai mult decît distrugerea întregii lumi”.

* Vorba de spirit, o insulă fermecătoare ce nu aparţine nimănui. Zăbovind acolo mai mult timp, există riscul să rămîi fără tine însuţi.         

* Puţinele iluzii ale bătrîneţii sunt cele mai profunde, fiindcă sunt ultimele.

* De la un moment al existenţei, te pomeneşti imitîndu-te pe tine însuţi. Îţi eşti propriul discipol, propriul epigon. Te moşteneşti pe tine însuţi, fără a-ţi da seama cînd ai murit.

* Evident, tentaţia posesiei e mai mare în relaţiile cu lucrurile care nu ţi se cuvin ori problematice sub acest aspect. Uşor te plictiseşti de ceea ce ştii sigur, ca şi de ceea ce îţi aparţine în mod cert. Să fie acesta ecoul sufletului aventuros al unor strămoşi?

* „Comicul este, în fond, expresia unei angoase, debutul tragicului. Este suficientă accelerarea mişcării pentru efectul comic şi încetinirea pentru obţinerea tragicului” (Eugen Ionescu).

* Dacă marile adevăruri, marile sentimente, marile trăiri cedează locului comun, nu este acesta un motiv suficient pentru a-l reconsidera, pentru a ne teme de el?

* Tehnica: o divinitate sinistră nu doar pentru că reclamă jertfe, ci şi pentru că, periodic, se sinucide.
n Politeţea arogantă: teribilul ei succes se datorează faptului că ea satisface atît plăcerea noastră de-a fi flataţi cît şi pe cea de-a fi biciuiţi.

* Un prezent atît de intens, încît îl resimţi drept o amintire in statu nascendi.

* Originalul (modelul) e prin sine însuşi aristocratic. Contrafacerea implică în sine o idee democratică: e la îndemîna tuturor, e maleabilă, se poate multiplica etc.

* Tăcerea: o cenzură naturală.