DE LA ALBURNUS MAIOR LA ROŞIA MONTANĂ
2000 DE ANI DE ISTORIE AR PUTEA FI ARUNCAŢI ÎN HALDE DE STERIL

În loc de introducere
Recurs la morală
 
Trăim într-o lume a extremelor, în care cel mai mult contează prezentul. Niciodată istoria şi viaţa nu au fost mai reduse la prezent ca acum. Proverbialul pragmatism american a redus istoria la secvenţe de o descriptivitate  agasantă.
Nu cred că vreodată o naţiune a manifestat un mai mare dispreţ faţă de valorile culturale şi istorice, decât noi, după decembrie 1989. Într-adevăr suntem tributari spiritului animalic din noi, căci altfel conştiinţa ne-ar determina să privim către suflet şi să înţelegem că negarea tradiţiilor, distrugerea vestigiilor culturale, înseamnă de fapt negarea propriei noastre existenţe.
Naţionalismul nostru atât de exacerbat este doar unul de cafenea, lipsit de consistenţa argumentelor viabile, căci singura probă care ne-ar asigura integrarea în conştiinţa istoriei şi culturii universale se prăbuşeşte în faţa mercantilismului unora.
Aurul – Roşiei Montana – nu este cu nimic mai valoros decât vestigiile arheologice romane, unice în lume. Un tezaur pentru care au pledat, în zadar, iluştri oameni de ştiinţă din întreaga lume. Cu toate acestea, autorităţile române sfidează conştiinţa în favoarea lichelelor şi a celor care văd doar aurul ca sursă de îmbogăţire.
Mă simt mult prea mic şi neînsemnat pentru un război atât de mare, doar dacă aş enumera personalităţile care au încercat începând cu 2001 să sensibilizeze autorităţile pentru oprirea celebrului, de acum, proiect Gabriel Resources, ar trebui să înţeleg că încercarea de astăzi este lipsită de substanţă şi eficienţă. Nu aştept nici o minune, sper însă că aceste rânduri vor fi citite de cât mai mulţi, pentru că tocmai ei sunt indiferenţi faţă de cultură, preferând acesteia distracţiile ieftine. Mulţumim pe această cale tuturor guvernelor de după 1989, care au transformat sistemul de învăţământ într-o enormă gaură neagră.

2007-09-09T16:00:00+03:00