După instaurarea domniilor pământene din 1822, au loc importante transformări în viaţa internă a Principatelor, transformări care au asigurat progresul în toate domeniile: politic, social, economic, însemnând introducerea regimului parlamentar şi a principiilor moderne de organizare socială.
Prin Convenţia de la Akkerman încheiată între Imperiul Ţarist şi cel Otoman în 1826, care era complementară tratatului de la Bucureşti din 1812, se reafirmau prerogativele Rusiei de putere protectoare şi se hotăra, printre altele, instituirea unor comisii pentru întocmirea unor regulamente generale în vederea reorganizării Principatelor.
Dezacordurile dintre cele două puteri privind Principatele, Grecia şi Caucazul, au dus la declanşarea războiului ruso-turc din 1828-1829. Încă de la începutul acestui război, Ţara Românească şi Moldova au fost ocupate de trupele ţariste pentru a asigura trecerea efectivelor spre frontul de la sud de Dunăre, ocupaţia prelungindu-se până în anul 1834. În această prioadă, cele două state au fost conduse de contele Pahlen şi generalii Jeltuhin şi Kiseleff. Prin pacea de la Adrianopol din 1829, era consolidată poziţia Rusiei în cele două ţări, impunându-şi „de jure” protectoratul asupra lor şi s-a hotărât redactarea unor regulamente administrative pentru Principate sub supravegherea Rusiei.
Ţarul Nicolae I l-a însărcinat pe generalul Pavel Kiseleff cu aplicarea prevederilor tratatului, exercitându-şi cu puteri nelimitate funcţia între 1829 şi 1834. S-a dovedit însă un adevărat prieten al românilor prin măsurile administrative, lucrările edilitare din Iaşi şi Bucureşti, înlocuirea monedei turceşti cu cea austriacă (avea curs fix).