Din perioada antichităţii, de pe vremea grecilor, subiectul unei forme de guvernare a preocupat atât teoreticienii, cât şi practicienii politici, Platon şi Aristotel dezvoltând o perspectivă analitică rezistentă în timp, încercând să identifice instituţiile politice în măsură să conducă la cea mai bună organizare socială. În acest cadru, Constituţiile au un rol fundamental în structurarea tuturor celorlalte instituţii politice.
Cuvântul constituţie, provine din latinescul constitutio’, fiind un cuvânt compozit care desemna faptul de a stabili un ansamblu; el are sensul unui pact social, al unui contract între cei ce guvernează şi cei care sunt guvernaţi, prin care se stabilesc principiile şi instrumentele regimului politic, Constituţia evoluând lent spre actualul său înţeles politic, adică totalitatea legilor care stau la baza organizării politice a unui stat1.