În preajma războiului, Piteştiul era un oraş cosmopolit, cu o populaţie formată din români, evrei, turci, greci, în număr total de 19.722, conform unor date statistice oferite de serviciul sanitar din 1915 (1. Aceştia erau orăşeni propriu-zis şi săteni din cătunele alipite de oraş şi din mahalalele mărginaşe: Niculceşti, Cloşeneşti, Papuceşti, Turceşti, Lacul Smeurei. În oraş existau 3.104 case din care 1.033 în bune condiţii igienice, 1.703 mediocre, 368 insalubre.
Întrucât  de la începutul războiului şi pe perioada ocupaţiei, registrele civile nu s-au mai ţinut, ori înscrierile s-au făcut de persoane străine şi neavizate, nu mai există o situaţie clară a populaţiei din Piteşti până după război. În anul 1918 au fost înregistraţi 14.100 de români şi 764 de israeliţi. Pierderile umane provocate de război nu au putut fi acoperite până în 1930, când numărul de locuitori a ajuns la 19.532, mai puţin chiar faţă de 1915 (2.
Încă din primele zile ale regimului de ocupaţie militară, locuitorii oraşului au suportat vexaţiunile şi abuzurile soldaţilor germani, care s-au purtat cu brutalitate, sporind nemulţumirile civililor. Magazinele erau sparte şi jefuite, subofiţerii de poliţie delegaţi cu menţinerea ordinii erau bătuţi  dacă-i surprindeau pe soldaţi furând. Aşa s-a întâmplat mai multor subofiţeri, amintindu-l pe sergentul de stradă Fulga Ion, care a surprins trei soldaţi germani spărgând un magazin de încălţăminte şi furând zeci de perechi. Pentru faptul că a vrut să intervină, a fost bătut de aceştia (3, sau cazul sergentului de stradă Toroipan Filip, bătut de un militar necunoscut la Cazinoul ofiţeresc, fără motiv (4. Multe prăvălii au fost sparte şi jefuite de trupele de ocupaţie, mobilier distrus, cârciumari bătuţi de soldaţi beţi, focuri de armă trase în toiul nopţii, toate provocând nemulţumiri proprietarilor care se adresează Primăriei, cerând despăgubiri.