Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 11-15 octombrie 2021, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces conform normelor sanitare în vigoare:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, avându-l invitat pe scriitorul ing. Marian Teodor Popescu, eveniment care va avea loc luni, 11 octombrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“La noua ediție a Cenaclului <Armonii Argeșene> l-am invitat pe scriitorul ing. Marian Teodor Popescu, spre a ne delecta cu o lectură de calitate susținută din creațiile sale literare, dar vom purta și o discuție tematică. Firea blândă, vocea domoală și romantismul de care dă dovadă îl recomandă cu prisosință a fi un condeier care reușește să ajungă la sufletul cititorului”, spune Adrian Mitroi.

 

Prelegerea cu tema „Ce cunoaștem despre originile civilizației noastre? Civilizații și culturi dispărute”, în cadrul proiectului cultural – educativ sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, luni, 11 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Istoria lumii reprezintă memoria experienței din trecut a lui Homo Sapiens, până în zilele noastre, de pe întreaga planetă, păstrată în vestigii arheologice, documente scrise sau în memoria individuală și colectivă. Originea omului, a culturii și civilizației rămân încă necunoscute, fiind subiect a numeroase controverse istorice, filosofice sau religioase. Istoria este formată dintr-o lungă perioadă de invenții, descoperiri, creații spirituale și materiale, care se continuă de fapt și în zilele noastre la o scară mai amplă. Societatea complexă la care s-a ajuns astăzi nu este rezultatul unei evoluții lineare, ci a unor perioade de progres sau de involuție. Istoria civilizației și culturii este marcată de o serie de descoperiri și invenții, de mișcări sociale și revoluții, reprezentând salturi calitative ce deschid noi ere și epoci. Civilizațiile și culturile vechi nu sunt încă pe deplin cunoscute, ca de altfel nici originile civilizației umane, ca formă de existență specifică, deosebită de existența naturală. <Misterul stârnește uimire, iar uimirea îl face pe om să vrea să înțeleagă>, spunea celebrul astronaut Neil Armstrong. Au existat cu adevărat Atlantida și Lemuria? Cine a construit piramidele și în ce scop? Cât de avansată era tehnologia culturilor antice? Cine au fost  incașii, maiașii, olmecii, hitiții sau aztecii? Sunt întrebări la care vom încerca să răspundem în expunerea noastră”, ne incită Marius Andreescu.

 

Prelegerea cu tema “Un pionier al romanului românesc”, în cadrul noului proiect cultural-educativ sub genericul “Literatura română necanonică”, derulat de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 13 octombrie, de la ora 14.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

„După o serie de tentative eşuate ale unor autori obscuri, în februarie 1852 Dimitrie Bolintineanu publică un fragment din cel dintâi roman românesc, în revista <România literară> a lui Vasile Alecsandri. Este vorba despre romanul <Manoil>, publicat integral în 1855 în revista amintită, apoi în volum. În 1862, Bolintineanu publică cel de-al doile roman al său, <Elena>, superior din punct de vedere artistic.  Ambele romane stau sub semnul romantismului, curent dominant la acea vreme. Dincolo însă de procedeele romantice, cele două romane prezintă o serie de aspecte ale societăţii româneşti de la mijlocul secolului al XIX-lea. Pe acest drum deschis de către Bolintineanu, se vor înscrie personaje din proza lui Delavrancea, Vlahuţă, Brătescu-Voineşti, Duiliu Zamfirescu şi alţii, culminând cu proza de analiză psihologică din romanul interbelic”, spune Iudita Dodu Ieremia.

 

Lectură publică sub genericul „Lasă-mi fantezia”, susținută de poeta și artistul plastic Loreta Din, în cadrul proiectului sub genericul „Aveți Cuvântul”, coordonat de publicistul Valentin Uruc, eveniment care va avea loc miercuri, 13 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Dezbaterea cu tema “Există empatie în educarea tinerilor?”, în cadrul noului proiect cultural-educativ sub genericul “Adolescenți și Mentori”, coordonat de scriitoarea și criticul literar Magda Grigore, având-o invitată pe prof. dr. Simona Liutiev, eveniment care se va desfășura joi, 14 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Acest proiect este o idee pornită din necesitatea de a ne reabilita valorile, principiile şi modelele autentice care au pierdut teren şi pierd continuu în faţa celor impuse mediatic. În prezent ne confruntăm cu un paradox: trăim într-o lume tot mai informată, în care metodele pedagogice sunt complexe şi diversificate, remarcabile teoretic, dar tinerii noştri sunt tot mai bulversaţi, tot mai confuzi…

Ce modele oferă astăzi societatea noastră? Cine sunt cu adevărat oamenii care pot şi merită să le modeleze tinerilor devenirea? Există pedagogie de succes din care să lipsească modelele autentice? Cu siguranţă, adolescenţa este un drum riscant, ea presupune curaj şi disciplină, dar presupune şi asumarea unor modele. Dacă eşti tânăr, în formare, şi ai şansa să întâlneşti, să cunoşti şi să fii în preajma unui om de valoare, vei împrumuta aproape fără să-ţi dai seama ceva din calităţile acestuia. Un om de valoare şi nu un om de succes te va ajuta să-ţi construieşti personalitatea şi să­-ţi dobândeşti caracterul pe acest drum iniţiatic al vârstei. Frumuseţea este însă aceea că adolescenţii şi mentorii se pot salva reciproc. Pentru că cel mai greu lucru de realizat pentru un om, pentru un profesionist, cea mai mare provocare umană şi cea mai adâncă izbândă este aceea de a modela un spirit, de a educa profund, cu artă !”, spune Magda Grigore.

 

ARGEȘ XX, eveniment care va avea loc vineri, 15 octombrie, de la ora 13.00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești.

“Vineri 15 octombrie, de la ora 13:00, în sala de concerte a Filarmonicii Piteşti va avea loc un triplu eveniment: aniversarea a 20 de ani de apariţie neîntreruptă a Revistei de cultură <Argeş>, serie nouă – Argeș XX – , decernarea Premiilor Revistei <Argeş> şi lansarea colecţiei <Cărţile Revistei Argeş>, volumul 1, Leo Butnaru – <Clavecine și vecinătăți. Din poezia lumii> (cartea cuprinde texte ce au fost publicate în revista <Argeş> în perioada 2008-2021). Intrarea se face pe bază de invitaţie şi cu respectarea normelor sanitare în vigoare (certificat verde)”, precizează redactorul-șef al revistei de cultură „Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir.

 

2021-10-08T12:34:19+03:00