Înainte de a dezbate aceste aspecte, se cuvine să menţionăm câteva aspecte legate de ideea de securitate în Europa în perioada interbelică1.
  Ideea de securitate căpătase în Europa, în această perioadă, un grad de dezvoltare.
  În secolul al XIXlea, dominat de marile puteri, care, prin contradicţiile pe care le manifestau unele faţă de altele, au determinat declanşarea Primului Război Mondial, nu a fost posibilă aplicarea normelor juridice care să reglementeze relaţiile internaţionale. În schimb, începând cu secolul al XXlea sau putut pune bazele pentru prima dată a cadrului material şi spiritual pentru crearea instituţiilor, normelor şi principiilor având drept scop servirea acţiunii de salvgardare a păcii şi securităţii mondiale, fiind, în acest sens, puse bazele înfiinţării Societăţii Naţiunilor, a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
  Astfel că încă de la începutul activităţii sale, mai precis din anul 1919, de la fondarea Societăţii Naţiunilor, aceasta a fost obligată să se preocupe de problema securităţii, fiind puse în discuţie bazele elaborării unui regulament obligatoriu pentru state care să prevadă clauze eficiente în vederea soluţionării diferendelor internaţionale2.