prin forţa proprie: Armand Călinescu
Sfârşitul Primului Război Mondial a produs în lume o serie de mutaţii pe toate planurile, de la care ţara noastră na făcut excepţie. Ba dimpotrivă! La 1 Decembrie 1918, prin voinţa tuturor românilor se încheiase procesul de constituire a statului naţional român unitar, eveniment care a determinat dezvoltarea României întrun cadru nou, superior faţă de toate perioadele anterioare. Reformele agrară şi electorală, celelalte reforme prevăzute de Constituţia adoptată în anul 1923 au situat România pe trepte calitative în modernizarea structurilor sale economice, sociale şi politice, în afirmarea viguroasă a democraţiei.
Viaţa politică din România de după război devine, treptat, complexă şi complicată. Sunt de notat, fie şi numai în treacă, metamorfozele prin care au trecut partidele politice de la noi. În primul rând, partidele conservatoare, din cauze lesne de înţeles, au părăsit, desigur, fără voia lor, arena vieţii politice româneşti, ducând cu ele şi actul de deces al rotativei guvernamentale, care asigurase o lungă perioadă de timp succesiunea alternativă la putere a reprezentanţilor Partidului Liberal şi ai partidelor conservatoare; nici Partidul Liberal nu a fost ocolit de convulsii, cu deosebire în etape ceva mai îndepărtate de încheierea Primului Război Mondial, dar a găsit resursele necesare, sa întărit şi a reuşit să se menţină şi să domine, încă multă vreme, viaţa politică a ţării; asistăm, după război, la contopirea partidelor care au condus lupta de unire a provinciilor cu patriamamă, cu partidele din Vechiul Regat, fapt ce a contribuit la cimentarea statului unitar român. Acest proces sa încheiat în octombrie 1926, când Partidul Naţional Român din Transilvania a fuzionat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, luând astfel fiinţă Partidul NaţionalŢărănesc, care va juca un rol important, alături de Partidul Liberal, pe scena vieţii politice româneşti; transformările structurale postbelice au dus şi la constituirea unor noi partide politice, inclusiv ale minorităţilor naţionale.