şi ispitele muzelor
Om al epocii sale
În curgerea veacurilor, imaginile vieţii, în toate manifestările ei, au preocupat gândirea şi exprimarea talentelor în lucrări de împodobire artistică a locaşurilor de închinare-bisericile de lemn din zariştea dealurilor şi pădurilor, de pe văile râurilor, ori de zid pe întinsul câmpiilor. Icoanele erau din lemn, detaşabile, iar iconografia bisericilor de zid se realiza pe tencuială crudă, numită frescă, procedeu şi îndemânare ce asigurau durabilitate seculară liniilor şi culorilor. Se continua tradiţia bizantină atât în redarea convenţională a icoanelor, cât şi a înaltelor feţe domneşti şi boereşti, ţinând ctitoriile în mâini ori stând în genunchi. Asemănarea cu personajele reale era aproximativă. Însă stăruinţa în căutarea unui nou drum pentru scoaterea din manierismul iconoclast, a picturii religioase, s-a impus nota originală în redarea scenelor şi personajelor arătate în Erminii. Înnoirile şi-au făcut loc în pictura bisericească şi de şevalet, dar şi în restaurările de fresce ceea ce ducea la înnoiri în pictura profană, în trăsături mai de fineţe şi-n culori ce sporeau fizionomia personajelor evanghelice, peisajelor, când au început, şi fundalurile să devină suporturi de compoziţii de mai întinsă suprafaţă.