Exemplu mamei eroine
O figură feminină, cu o viaţă mai puţin dramatică decât alte figuri feminine ale istoriei, dar la fel de dârză în toată activitatea ei, însoţită de o mare dragoste pentru copii, a fost, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, soţia lui Dinicu Golescu –  Zoe (cu diminutivele Zinca, Zoiţa). Născută la sfârşitul secolului al  XVIII-lea, în 1792, la Craiova, ca fiică a lui Alexandru Farfara şi a Dumitranei Pârşcoveanu, ea va deveni, la o vârstă foarte fragedă, numai de 13 ani, soţie şi, la 14 ani, mama primului copil al lui Dinicu Golescu1.
Zoe Golescu a fost una dintre femeile culte şi extrem de agreabile din Bucureşti, bună cunoscătoare a limbii greceşti, în care a scris mai puţin şi, în special, a limbii franceze, în care era o excelentă epistolară, cu reale calităţi literare. Scrisorile sale către cei patru băieţi ai săi, toate în limba franceză, dincolo de conţinutul lor extrem de interesant, sunt bogat colorate stilistic şi puternic pătrunse de sentimentalism, dar de un sentimentalism puternic şi viguros.