Pârâul Mozacu este cel mai important afluent al Drâmbovnicului, de pe partea stângă. Drâmbovnicul izvorăşte de la vest de satul Geamăna, din Izvorul Tufeştilor, azi dispărut; se menţine doar o vagă urmă de mlaştină, la o altitudine de 321 m. Se varsă în Neajlov, pe partea dreaptă, la sud de Obedeni, la o altitudine de 79 m; are o lungime de 129,45 km şi un bazin cu o suprafaţă de 636,5 kmp, parcurgând o altitudine medie de 185 m, cu o pantă medie de 14 m/km.
Mozacu, afluentul său de partea stângă, îşi are obârşia în Heleşteul Gogorică din comuna Oarja, la sud de Piteşti, în care se adună apele vălcelei Ghimpele, de la o altitudine de 275 m. Are o lungime de 33 km, iar dacă am lua în seamă şi vălceaua Ghimpele, 34,6 km. Se varsă în Drâmbovnic în punctul „La Gâscărie”, aproape de Biserica de Jos, cu hramul Sf. Nicolae, din Babaroaga-Mozăceni, la o altitudine de 167,5 m.
Valea pârâului Mozacu, naşul comunei Mozăceni, constituie un adevărat miracol; a atras pe oameni, din preistorie până în Evul Mediu, aşa cum lumina lămpii atrage fluturii pe timp de noapte. A fost cea mai locuită vale din România şi, poate, chiar din Europa. Până în prezent nu cunoaştem decât Valea Mostiştei pe care s-au descoperit 128 de vetre de interes arheologic.1 Să nu uităm însă că Mostiştea are o lungime de 92 km, aproape de trei ori mai lungă decât Mozacu; pe de altă parte Mostiştea are o suprafaţă de 1.734 kmp2, adică de peste 2,88 mai mare decât suprafaţa întregului bazin al Drâmbovnicului, ceea ce dovedeşte că Mozacu rămâne o vale unică în România în ceea ce priveşte locuirea umană de-a lungul timpurilor, prin cele 116 vetre arheologice.