Treizeci de tineri, unii studenţi, alţii proaspăt absolvenţi, alţii deja redactori la reviste literare – la Mozaicul de pildă –, sosiţi de pe unde i-a semănat Domnul (Cluj, Iaşi, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Galaţi, Reşiţa, Alba Iulia, Braşov), s-au întâlnit în Tabăra de la Nucşoara, la Reuniunea Naţională a Cenaclurilor Studenţeşti, organizată de Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti (referent Dora Ion), în perioada 11-13 noiembrie a.c.

Tinerii. Gălăgioşi, curaţi, destinşi. Frumoşi şi adevăraţi! Cu toţii curtezani ai Poeziei, ai năzuroasei Poezii, care, în ciuda farmecului lor, nu le-a deschis uşa chiar tuturor.

Ultima seară este a banchetului. Şi a premiilor acordate la Concursul Naţional Studenţesc de Poezie, în care sunt premiaţi Maria Birtocean (Premiul I), Cristian Bistriceanu (Premiul al II-lea), Alexandra Chiriţă (Premiul al III-lea) şi, cu menţiune, mai bine de zece studenţi.  
Lângă mine stă Oana. Este subţire şi are un păr castaniu năvalnic. O văd şi nu o văd foarte bine, pentru că tot timpul stă lipită de iubitul ei.
Lansăm cartea de poezie a lui Gabriel Nedelea. Citesc o cronichetă la poezia lui suprarealistă, în care „oile morţii pasc pe acoperiş”. Vinde câteva exemplare şi dă autografe.

Se mai prezintă trei antologii de poezie – Juventiada, a Cenaclului Juventus, Piteşti, Vox Napocensis, a Cenaclului studenţesc clujean cu acelaşi nume, Poeme de Mai devreme, antologia Festivalului de Poezie „Alexandru Macedonski”, Craiova, 2011 – şi revista samizdat RA, apărută la Piteşti în perioada 1981-1982, editată acum ca supliment al Cafenelei literare (nr. 10/2011).

Urmează lecturile poetice ale tuturor participanţilor la concurs. De fapt, sub titlul de poezie se citeşte şi proză, precum şi câteva texte care vor să fie „poeme în proză”, dar care sunt proză curată. Se citeşte timid, relaxat sau crispat. Uneori aud texte grave, alteori copilăreşti, alteori emoţionante. Chiar şi texte umoristice, despre „bunicii mei care vor să facă sex şi care rup biletele celor intraţi la spectacol”. Ascult şi texte pe care Brumaru le-ar numi pornolirice. Oricum, ideea este că tinerii studenţi nu scriu „la fel”, că textele lor nu merg în aceeaşi direcţie, că ele nu stau sub aceeaşi poetică. Iar asta este foarte bine.

În autocar, Gabriel îşi împarte cu mine colega lui de metaforă şi Petre batonul de ciocolată. Îi mai rămâne doar o fărâmă. Răsfoieşte o carte cu Freud şi îmi spune că marele psihanalist nu i-a simpatizat pe prietenii lui, suprarealiştii. Ştia el de ce.
Tinerii. Gălăgioşi, destinşi, curaţi. Frumoşi şi adevăraţi! Cu toţii curtezani ai Poeziei, ai năzuroasei Poezii.