Claude Ollive

Claude Ollive s-a născut în 1940 la Nantes. Trăieşte în prezent la Conques, Franţa. Este autorul mai multor volume de poezie.

***
Această mare pace a serii
Această mare pace a serii
nu e oare ora
când zidul de piatră roz de lumină
îşi emană căldura,
când florile cu esenţele lor
exaltă mirosurile
cu miresme bogate,

ora când cântecul de apă al fântânii
îşi plânge lacrimile de zurgălău
nu e oare ora
când călătorul singuratic se opreşte
să-şi asculte inima,

această mare pace a serii
nu e oare ora când vântul tace,
ora când nu ştii,
când nu mai ştii.

Această mare pace a serii
nu e oare ora când cerul se îmbată,
ora când ghiceşti
că ea e divină.
 
Deci cine eşti tu?
Deci cine eşti tu
Care atingi oglinda lacului
Tu care locuieşti tăietura dunei
Tu care cânţi cu izvorul
… printre picături

Deci cine eşti tu
Care umpli bolta romană
Tu care-l însoţeşti pe bătrân
Tu care adormi sub zăpadă
Tu care vibrezi sub arcuş
… între arpegii

Deci cine eşti tu
Care umpli inima de lacrimi
Tu care te scufunzi în priviri
Tu care îmi vorbeşti cu mâinile
Tu care te rogi cu îngerii

Sunt
Tăcerea!

Trebuie să credem în fluvii
Trebuie să credem în fluvii, cele mai impetuoase
ca şi cele mai calme duc toate la ocean.

Unele se nasc din gheţari cu zăpezi veşnice
altele din munţii erodaţi şi bătuţi de vânturi,
dar aceeaşi sevă, acelaşi sânge
fierb fără încetare până la ocean.

*
Trebuie să credem în fluvii, cu braţe puternice,
umflate de orgoliu în creşterile lor de primăvară
sau reptile languroase cu meandre moleşite
netezind malurile nisipoase ale coastelor înflorite
şi acelaşi lut cu acelaşi elan
îl antrenează ele în câmpie până la ocean.

Cine sunt ele, aceste purtătoare de viaţă,
născute din izvoare multiple,
săpându-şi albia,
cărând mâluri şi pietrişuri,
şi vărsându-se fără încetare
în estuare largi ca nişte mări,
revolta torentelor,
strigătul cheiurilor,
brumele văilor?

Trebuie să credem în fluvii,
mai ales în cele uriaşe,
sacre,
care iau cu ele cenuşa noastră…

 Traducere –  Letiţia ILEA