În ziua de 03.03.2011 am ridicat de la sediul C.N.S.A.S. copiile celor (deocamdată) 300 de pagini ale dosarului de urmărire informativă (D.U.I. „Paul” şi D.U.I. „Preda”), urmărire începută în anul 1971 şi încetată, scriptic, în 1988, faptic, prin 1989, când ofiţerul de Securitate Gămălie Vasile încă mai făcea „vizite” (demersuri) la directorul CEC Piteşti spre a o da afară din serviciu pe cea care avea să devină Coniţa Lena, soţia mea. Ca poetă, dar mai ales ca soţie, poate era şi ea un „duşman al poporului”…
Acasă, în frigul de fe-martie al camerei cu sobă fumegândă, am citit împreună Cartea Neagră a Destinului de Poet, căutând să aflăm pentru ce au fost condamnate vieţile noastre. Pentru ce? Pentru că un Fiu al Neamului său – în sensul Sfânt al Neamului său – a trebuit să ajungă atât Ieri, cât şi Azi (în „democratură”) un Fiu al Nimănui, susceptibilizat, exclus, hărţuit, condamnat, ostracizat (mă repet!), outsiderizat, metodic (securistic), pauperizat în puterea vârstei, timp de 18 ani şi chiar mai mult. Şi, pentru ce, când păcătosul de mine nu mi-am dorit altceva decât „un mod de viaţă exemplar cu care să mă solidarizez prin simplă fiinţare” (v. Cezar Ivănescu, Luceafărul, 14 februarie 1981).
Prezint acum, în premieră, două documente din mormanul de „otravă” al dosarului meu de Securitate, versus Insecuritate. Acestea sunt începutul sucirii la spate a „gâtului” destinului meu poetic, şi nu numai. Destin din care mă lupt şi-n prezent să mă desrăsucesc.
În primul document, strict secret, G.D.I.I. – Direcţia I – restituie Inspectoratului Judeţean Argeş (Securităţii) placheta de versuri Gustul ierburilor, publicată de mine în colecţia „Biblioteca Argeş” a revistei cu acelaşi nume (Argeş nr. 7/1971). Reamintesc faptul că placheta Gustul ierburilor a fost publicată de Gheorghe Tomozei, redactorul-şef din acea vreme al revistei, care a avut şi el de tras de pe urma lor.