A titra

În mod normal se poate spune despre o peliculă cinematografică sau despre o persoană că sunt titrate. Însă, cu câţiva ani în urmă, făcea „revista presei” la televiziunea naţională un nene durduliu care a lansat (cu aerul unui novator lingvistic) cuvântul-verb „titrează”. De atunci, aproape toţi redactorii de televiziune şi, mai ales, de radio (fie pe posturile centrale, fie pe cele locale) în special la ştiri, folosesc acest cuvânt. În loc de: scrie, consemnează, conchide, relevă, remarcă, subliniază (sau multe alte sinonime demne de a fi folosite de către „titraţii” noştri ştirişti) nici mai mult, nici mai puţin, din două în două fraze, auzi afirmându-se cu nonşalanţă cum că publicaţia cutare titrează, articolul Oarecare titrează, reporterul Ics sau redactorul Igrec titrează! Probabil că cei ce pronunţă repetat acest cuvânt au o bună impresie intelectuală despre sine. Făcând abstracţie de studii, oare nu vor fi având pe acasă sau la redacţie un Dicţionar explicativ al limbii române? Care dicţionar spune clar despre acest termen preluat din franceză: „TITRARE (a titra), s.f. Operaţie folosită în volumetrie, prin care se tratează soluţia unei substanţe de analizat cu soluţia unui reactiv de concentraţie cunoscută până la terminarea reacţiei, pentru a determina concentraţia substanţei cercetate”.
Aşadar, noi, auditorii, trebuie să înţelegem că publicaţiile sau persoanele despre care se spune insistent că „titrează”, îndeplinesc o operaţiune chimică!?