Cronicile rimate, scrie undeva Nicolae Manolescu, nu mai pot fi luate astăzi în serios în poezie. Dexteritatea şi umorul, deopotrivă de remarcabile, nu le ajută prea mult. Foarte probabil! Cu toate acestea, mă gândesc că Nicolae Manolescu nu pune în cauză Caleidoscopul lui A. Mirea (adevărate exerciţii de stil versificate sub acest nume de Dimitrie Anghel & Şt. O. Iosif), aproape un  model canonic, şi nici – oricât de mare ar fi distanţa între ele – cronicile cu subiect istoric din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea…
Genul literar în cauză, dacă e să spunem adevărul, şi domnul Nicolae Manolescu nu ne poate contrazice, a început să fie distrus cu cerbicie încă de pe vremea lui Antonescu. Ion Pribeagu, maestrul incontestabil, de pildă, al poeziei rimate din acea epocă, pe numele său adevărat Isac Lazarovici, se regăsea în noiembrie 1941 pe funesta listă a lui Antonescu de scriitori interzişi. O veritabilă cronică a actualităţii, versurile sale exhibând un spirit când băşcălios  şi caustic, când sprinţar şi naiv  –  adesea, sub această aparenţă, extrem de critic  – nu au fost niciodată pe gustul te miri cărui ins încruntat ori opărit. Ca să nu mai vorbim de puterea oarbă, încrâncenată şi lipsită de simţul humorului care resimte în piept, cu puterea de lovire a unei ghiulele, orice aluzie critică prin care îşi simte ameninţată prepotenţa. Ion Pribeagu, reeditat recent (2005) de Teşu Solomovici, este autorul foarte gustatelor Strofe ştrengare, texte rimate în manieră populară publicate mai întâi prin diverse ziare şi reviste, strânse apoi în volum şi, ce e mai important, devenite bun comun pe buzele glumeţilor noştri târgoveţi din anii patruzeci ai secolului trecut. Prieten cu incomodul Constantin Tănase de la Cărăbuş, pentru care a scris nenumărate scheciuri, lui Ion Pribeagu  nu avea să-i fie preţuită mai mult ascuţimea spiritului de spadasin în slujba adevărului nici de comuniştii lui Dej şi nici de cei de după el (nu a spus-o în felul său vitriolant şi Păstorel?: Camarade nu fi trist/ Garda merge înainte/ Prin Partidul Comunist!). Cum era de aşteptat, a fost nevoit să emigreze în Israel unde a continuat să se manifeste la fel de caustic în paginile revistei Viaţa Noastră, ba chiar şi în cadrul unei rubrici pe care a ţinut-o la Kol Israel.