Titus Maxus este unul dintre cele mai curioase personaje literare ale Piteştiului. Adoptat de urbea poeţilor acum mai bine de 30 de ani, Titus este ştiut ca poet, prozator şi… filozof. El îşi comunică opera oral, printre aburii de cafea, sticlele de Stalinskaia sau pulberea de opium. Un adept al discursurilor literal-bachice, care ţine lecţii de poetică sau de filozofie, care preferă mai degrabă să îşi vândă metafora prin taverne, decât să îşi tipărească vreo carte. După ştiinţa mea, tot ce a publicat până acum sunt câteva poezii în revista Solstiţiu (ianuarie 1990, Piteşti), în Săgetătorul (1997) şi, de curând, în Cafeneaua literară.
Dar la ce a trudit până acum Tită? La câteva cărţi aflate în manuscris: Buchii, o cărticică de 42 de poezii scrise între 1982-1987, 101-102, 105-106, cartea celor 90 de poezii ale războiului daco-roman, compuse în perioada 1984-1993, Poemele de mătase, 25 de poezii de dragoste (1985-1987), Curvă dulce cu mărgăritel de mai, 36 de poezii în vers clasic (1987-1993), Povestea amintirilor, proză, 90 de pagini (1979-1983), şi Îmbrăţişarea lui Noica, povestea a două întâlniri cu filozoful Noica. Cât priveşte filozofia, Titus îmi declară că a încheiat Ce este aceasta?, un eseu filozofic de 120 de pagini (1996-2003) şi că are în lucru Raziel, un sistem filozofic început în 1987. Să-l credem?
După timpul pe care l-a acordat elaborării scrierilor sale, ani sau zeci de ani pentru câteva zeci de poezii scurte, pentru 90 de pagini de proză şi 120 de pagini de filozofie, Titus este, dacă nu un scriitor leneş, atunci unul care îşi amână în mod exagerat intrarea în lume ca scriitor „cu cărţi”.  
Dar de ce se amână Titus atât de mult pe sine? Pentru că el nu vrea să publice oricum, ci musai prezentat de personajele importante ale culturii noastre. Aşa se explică contactarea, pentru tipărirea cărţii sale de proză, a lui Constantin Noica. Recomandarea filozofului către Eugen Simion şi, mai departe, recomandarea acestuia (în 1984) către Magdalena Popescu Bedrosian, redactor la Editura Cartea Românească, nu a dus nicăieri, pentru că volumul Povestea amintirilor a fost respins în mod categoric: „Domnule, nu am înţeles nimic!”, i-a spus redactorul de carte Magdalena Bedrosian. Cărticica de poezii Buchii, predată de Eugen Simion aceleiaşi doamne, a fost şi ea respinsă. De atunci au trecut 26 de ani…
Nu prea înţeleg ce tot caută Titus pe la curţile domneşti, pentru a intra, ştampilat şi parafat de ele, pe piaţa literară. Nu mai sunt vremurile în care un Manolescu îi ducea în spate pe optzecişti. Şi, de altfel, se vede că nu au ajuns nicăieri. Poate că la 48 de ani Tită ar trebui să aibă mai multă încredere în sine. Cunoscându-i poezia pe care o scrie, aş spune că este vremea ca el să iasă la bătaie. Eu unul aş vrea să aud zăngănitul armelor, Titus MAXUS!

V.D.