RADU ALDULESCU
Marginalizaţii lui Radu Aldulescu
„Talentul este o chestiune de cantitate, scrie undeva Constantin Ţoiu, talentul nu e să scrii o pagină numai, ci să scrii cinci sute de pagini…” Parcă la Radu Aldulescu i-a fost gândul autorului Însoţitorului când a scris acestea, pentru că Radu Aldulescu este romancierul prin excelenţă, el n-a scris schiţe şi povestiri, ci romane de sute de pagini. Iar din sentinţa lui Ţoiu rezultă implicit şi că un prozator nu e talentat neapărat pentru că scrie mult, ci pentru că, aşternând sute de pagini, implicit are ştiinţa compoziţiei, a structurării naraţiunii. Radu Aldulescu a avut-o de la început. Dovadă este romanul Sonată pentru acordeon (ediţia a 2-a, Editura Cartea Românească, 2008). Este romanul de debut al autorului, scris în anii 1984-1988 şi publicat abia în 1993, primind premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. De altfel, într-o carte ulterioară, autorul prezintă  chinurile unui personaj-scriitor de a-şi publica un roman în anii ’80, chinuri în care ghicim propria sa experienţă.
Radu Aldulescu scrie o proză realistă crudă, fără anecdotică, departe de romanţare, de idile. Este şi motivul pentru care nu a putut publica înainte de 1989. El descrie – a descrie e doar un mod de a spune, mai mult filmând şi fotografiind – o lume marginală, la propriu şi la figurat, o lume care-şi cucereşte relativa libertate într-o dictatură sinistră, adică o libertate care pe alocuri frizează penalul, o lume care face adesea câte o mică… revoluţie (v. violul colectiv al unei soţii de colonel de miliţie). El descrie inegalabil clasa muncitoare din rău famatul cartier bucureştean Ferentari, clasă muncitoare care nu mai merge în paradis, ci care bălteşte într-un rai păgân al unei „epoci de aur” ce pare fără sfârşit. Aldulescu decupează o halcă de realitate socialistă, cu toate ale ei, cu ieşirile…revoluţionare de la interminabilele cozi la pâine, la făină, unt şi carne, cu faptele diverse transformându-se pe nesimţite (?!) în drame, cu scene de-o cruzime gratuită (v. tragerea unui şobolan în ţeapă într-o hală de fabrică), cu portrete neorealiste precum acesta, al unui muncitor de la căile ferate: