Regimul comunist român i-a interzis lui Eliade dreptul de semnătură peste un sfert de veac. Cele trei etape în care nu i s-a îngăduit scriitorului să publice sunt bine delimitate. Ele fac parte integrantă din biografia sa şi ar trebui discutate amplu.
Prima perioadă a fost cea mai îndelungată. Între 24 august 1944 şi 15 septembrie 1967, semnătura scriitorului n-a figurat în niciun ziar sau revistă din România. Beletristicii şi eseisticii nu i-au fost consacrate articole, recenzii şi nici măcar modeste însemnări bibliografice. Cei 23 de ani de tăcere nu au învăluit un diletant anonim, ci un scriitor celebru, autor al câtorva romane de succes, atât în lumea cititorilor de rând, cât şi în elita criticii literare. Situaţia devenise stranie, prin aceea că, în aceste două decenii, Eliade devenise un reputat savant. Volumele sale de istorie a religiilor, orientalistică şi filozofia culturii apărute la editurile Gallimard, Payot şi Flammarion din Paris, fuseseră elogiate de Giovanni Papini, Benedetto Croce, Georges Dumezil, Eugenio d’Ors, Giuseppe Tucci, Raffaele Pettazzoni.
Participant la Congresele de istorie a religiilor de la Amsterdam (1950), Roma (1955) şi Tokio (1958), a fost invitat să ţină conferinţe la Ascona, unde îl cunoaşte şi se împrieteneşte cu C. G. Jung, la Roma, Strasbourg, Padova, München, Freiburg, Lund şi Uppsala.
Ce se întâmplă în acest timp în ţara lui natală?
Prima broşură de Publicaţii interzise, apărută sub egida Ministerului Propagandei, la 2 mai 1945, menţiona titlurile a 26 din cărţile lui Mircea Eliade. Editorii, tipografii, anticarii şi bibliotecarii erau obligaţi să retragă aceste volume din comerţ şi lectură. În caz contrar, ar fi fost închişi şi amendaţi. În afară de Eliade au suferit rigorile legii şi alţi scriitori. Măsurile punitive privind publicaţiile scoase din circulaţie au fost îmbogăţite şi perfecţionate în următorii trei ani.
În expunerea de motive a acestor legi, Ministerul Propagandei şi cel al Afacerilor Interne justificau epurarea prin necesitatea convenţiei de armistiţiu. Statul comunist lua o atitudine fermă faţă de propaganda ideilor legionare, fasciste, hitleriste, şoviniste, naziste: