„Sfios în faţa propriului său scris”                         

* Sfios în faţa propriului său scris, ca-n faţa unei femei seducătoare.

* Condiţia economică a ironiei. „Trebuie să stîrneşti rîsul, se pronunţă Stendhal, cu cît mai puţin spirit”.

* Un egoist e un caritabil blocat, care, incapabil de-a acorda generozităţii sale un conţinut obiectiv, şi-o întoarce asupră-şi.

* Un om de nimic care supravieţuieşte moralmente numai datorită surplusului de ipocrizie al oamenilor educaţi.

* „Nebunia este un fenomen rar în rîndul indivizilor, dar la grupuri, partide, popoare, vremuri e o regulă” (Nietzsche).

* Solitudinea îmbrăcată în obiecte, schimbîndu-şi periodic, cu o pedantă cochetărie, veşmintele.

* La spatele prudenţei cu care te lauzi stă forţa de care te temi, precum un gardian.

* Ochiul şi urechea ta, mintea ta, umplute doar cu simulacrele estetice ale începutului. Şi cu toate acestea nu recunoşti, acum, o autenticitate mai deplină.

* Chiar lipsită de orice tendenţiozitate pedagogică, inteligenţa e în permanenţă o lecţie. Aşa se explică iritarea celor care nu-i înţeleg gratuitatea paradoxal instructivă.

* A supravieţui: o favoare, o îngăduinţă, un noroc, dar nu o normalitate.

* Poate că trecutul e în sine atoateînţelegător şi iertător aidoma unui duhovnic. Poate că, spovedindu-ne trecutului, ne putem mîntui.

* S-ar zice că se află o justificare a… avangardei, într-o Epistolă a Sfîntului Apostol Pavel către Corinteni: „Nimeni să nu se-nşele pe sine. Dacă-ntre voi i se pare cuiva că-i înţelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să devină înţelept!”.

* Există artişti pentru care creaţia e o funcţie continuă a spiritului, nu un corp de realizări. De unde decurge greutatea de a-i pune punct înainte de sfîrşitul vieţii, de-a nu te mulţumi cu un rezultat, ci doar cu un proces deschis.

* Sacrificiul e un moment în care îţi scoţi masca în mod obligatoriu.

* Exuberanţa unei zile în care nu ai făcut nimic. Tensiunea obiectivă pe care o descoperi în lucruri, în peisaj şi care încearcă a te înlocui cu delicateţe, a te ajuta discret.

* „Ceea ce acceptăm singuri, nu mai reprezintă o încercare grea” (Rabindranath Tagore).

* Vorbim despre iernile fabuloase ale copilăriei noastre, ierni ce nu se mai repetă. Aşadar Edenul poate fi nu numai grădină înflorită, ci şi joc de flori de gheaţă.

* Dacă Răul nu există? Dacă există doar Iubirea şi absenţa ei? Înclinăm, pe urmele lui Origene şi ale Sfîntului Augustin să credem aşa ceva, spre a recunoaşte cavalerismul lui Dumnezeu.

* „În lumea trupului regula este că poţi pieri de mîna altuia, în cea a spiritului că nu poţi pieri decît prin tine însuţi – nimeni, în afară de tine, nu te poate distruge” (Kierkegaard).

* Tot ce e real e natural. Pînă şi morfina e secretată, în anume condiţii şi cantităţi, de organismul uman. Discriminările şi departajările ţin de utopia melioristă.

* Norocul e umilitor ca orice hazard.