Muzeul Aviaţiei în pericol!
În primul deceniu al secolului trecut, trei români au uimit lumea prin realizările lor. Traian Vuia a inventat şi experimentat avionul, Aurel Vlaicu i-a adus importante îmbunătăţiri, iar Henri Coandă a inventat avionul cu reacţie.
În primul deceniu al secolului 21, alt român produce uimire: primarul sectorului 2 bucureştean, Neculai Onţanu, induce o Hotărâre a Consiliului Local (HCL nr. 44/18.03.2010) prin care solicită de la Guvernul României trecerea terenului din şoseaua Fabrica de Glucoză nr. 2-4 în administrarea Primăriei, pentru construirea de blocuri ANL. (ANL pe un teren extrem de scump, cum este cel din Pipera?!) Terenul respectiv, de aproximativ 10 hectare, este chiar acela pe care, la 1915, a fost încartiruit Corpul de Aviaţie Pipera, iar, la 18 martie 2006, a fost instalat Muzeul Aviaţiei. Punerea în aplicare a deciziei primarului Neculai Onţanu ar însemna închiderea acestui muzeu, adică, pentru poporul român, o nouă negare a istoriei proprii.
Muzeul Aviaţiei, care acum câteva săptămâni şi-a serbat, cu fast, împlinirea a douăzeci de ani de activitate, este o instituţie de cultură cunoscută şi respectată în întreaga lume. Are în patrimoniu zeci de colecţii şi 5 arhive documentare, cuprinzând în total peste 15.000 de titluri care au aparţinut pionierilor aeronauticii româneşti şi mondiale, peste 20.000 de volume de specialitate, precum şi un parc cu 62 de piese muzeistice – aeronave, piese de artilerie, rachete antiaeriene, radare, unele având statutul de unicat pe plan mondial. Alte aeronave, aflate în acest moment aproape de terminarea resursei de zbor, sunt pe cale de a intra pe poarta Muzeului. De aceea, în cazul de faţă nu se poate vorbi de „spaţiu excedentar”, expunerea unor piese de asemenea dimensiuni nu se poate face decât pe sol, pe o suprafaţă întinsă.
Alternativa adusă în discuţie de anumite persoane cu funcţii înalte, aceea de a muta Muzeul pe un alt amplasament (neprecizat, încă, dar sigur la o oarecare distanţă de capitală) este neviabilă. Demontarea exponatelor şi transportarea acestora ar putea provoca vătămarea sau distrugerea lor, şi aceasta după ce au fost investite muncă şi resurse financiare în restaurarea lor.
Prin relocarea sa la distanţă de capitală, Muzeul Aviaţiei ar deveni o instituţie fantomă. Numărul vizitatorilor va descreşte, activităţile la care participă mari personalităţi mondiale ale aeronauticii, şi care până acum au fost frecvente, ar rămâne doar o amintire, iar artefactele ar deveni… Doamne fereşte!… fier vechi?
De aceea, facem un apel din suflet la toţi cei care preţuiesc cultura şi istoria naţională să sară în ajutorul Muzeului Aviaţiei. Oamenii politici şi afaceriştii ar trebui să fie învăţaţi că istoria poporului este ceva sacru, de care nimeni nu are voie să se atingă. Muzeul trebuie să fie ajutat şi promovat, cu dragoste şi entuziasm, pentru că poporul român deţine priorităţi absolute în aeronautică şi acestea trebuie făcute cunoscute, nu ascunse sau negate.
În primul deceniu al secolului trecut, trei români au uimit lumea prin realizările lor. Traian Vuia a inventat şi experimentat avionul, Aurel Vlaicu i-a adus importante îmbunătăţiri, iar Henri Coandă a inventat avionul cu reacţie.
În primul deceniu al secolului 21, alt român produce uimire: primarul sectorului 2 bucureştean, Neculai Onţanu, induce o Hotărâre a Consiliului Local (HCL nr. 44/18.03.2010) prin care solicită de la Guvernul României trecerea terenului din şoseaua Fabrica de Glucoză nr. 2-4 în administrarea Primăriei, pentru construirea de blocuri ANL. (ANL pe un teren extrem de scump, cum este cel din Pipera?!) Terenul respectiv, de aproximativ 10 hectare, este chiar acela pe care, la 1915, a fost încartiruit Corpul de Aviaţie Pipera, iar, la 18 martie 2006, a fost instalat Muzeul Aviaţiei. Punerea în aplicare a deciziei primarului Neculai Onţanu ar însemna închiderea acestui muzeu, adică, pentru poporul român, o nouă negare a istoriei proprii.
Muzeul Aviaţiei, care acum câteva săptămâni şi-a serbat, cu fast, împlinirea a douăzeci de ani de activitate, este o instituţie de cultură cunoscută şi respectată în întreaga lume. Are în patrimoniu zeci de colecţii şi 5 arhive documentare, cuprinzând în total peste 15.000 de titluri care au aparţinut pionierilor aeronauticii româneşti şi mondiale, peste 20.000 de volume de specialitate, precum şi un parc cu 62 de piese muzeistice – aeronave, piese de artilerie, rachete antiaeriene, radare, unele având statutul de unicat pe plan mondial. Alte aeronave, aflate în acest moment aproape de terminarea resursei de zbor, sunt pe cale de a intra pe poarta Muzeului. De aceea, în cazul de faţă nu se poate vorbi de „spaţiu excedentar”, expunerea unor piese de asemenea dimensiuni nu se poate face decât pe sol, pe o suprafaţă întinsă.
Alternativa adusă în discuţie de anumite persoane cu funcţii înalte, aceea de a muta Muzeul pe un alt amplasament (neprecizat, încă, dar sigur la o oarecare distanţă de capitală) este neviabilă. Demontarea exponatelor şi transportarea acestora ar putea provoca vătămarea sau distrugerea lor, şi aceasta după ce au fost investite muncă şi resurse financiare în restaurarea lor.
Prin relocarea sa la distanţă de capitală, Muzeul Aviaţiei ar deveni o instituţie fantomă. Numărul vizitatorilor va descreşte, activităţile la care participă mari personalităţi mondiale ale aeronauticii, şi care până acum au fost frecvente, ar rămâne doar o amintire, iar artefactele ar deveni… Doamne fereşte!… fier vechi?
De aceea, facem un apel din suflet la toţi cei care preţuiesc cultura şi istoria naţională să sară în ajutorul Muzeului Aviaţiei. Oamenii politici şi afaceriştii ar trebui să fie învăţaţi că istoria poporului este ceva sacru, de care nimeni nu are voie să se atingă. Muzeul trebuie să fie ajutat şi promovat, cu dragoste şi entuziasm, pentru că poporul român deţine priorităţi absolute în aeronautică şi acestea trebuie făcute cunoscute, nu ascunse sau negate.
Anul 2010 este acela al centenarului Vlaicu şi Coandă. Frumoasă modalitate de a marca aceste evenimente pregătesc politicienii români!…