* Unii dintre cei ce protestează împotriva nedreptăţii sunt atît de impuri încît îşi murdăresc propriul protest. Şi totuşi stau alături de cei vrednici, iar cei vrednici stau alături de ei, ca şi cum totul ar fi în ordine.
* „Cu cît un obiect este mai real, cu atît el este mai neidentificabil… cu cît sentimentul realului este mai intens, cu atît este mai indescriptibil şi mai neclar” (Clement Rosset).
* Nu trebuie să înjosim extazul, socotindu-l o formă de optimism.
* A desprinde pur şi simplu o „morală”, o „învăţătură” dintr-o dramă a vieţii înseamnă a n-o înţelege decît superficial.
* O poezie greoaie, asemănătoare unui aparat de zbor construit cu migală, însă care nu se poate înălţa de pe sol.
* Opera sa principală? Nu încape vorbă, e Destinul său.
* „Răutatea e pentru mine singurul păcat adevărat” (Ion Barbu).
* Iubirea ca un act de curaj. X e atît de lovit de soartă, încît nici nu mai îndrăzneşte a iubi.
* Absurdele convenţii ale morţii. Dacă o pisică înghiţită de un şarpe boa ne impresionează, de ce rămînem indiferenţi la agonia unui şoarece sugrumat de o pisică?
* Orice Destin se clasicizează prin suflul său de fatalitate.
* Nobleţea iubirii derivînd din împrejurarea că este totdeauna un voluntariat.
* Prezentul e antidotul timpului: un soi de atemporalitate.
* Speranţa: o ieşire din prezent, adică de sub protecţia atemporalităţii. Un risc enorm.
* Aparent o manifestare a libertăţii, minciuna nu e decît o aservire faţă de propriul său mecanism, „faptă de sclavi” cum o califică Plutarh.
* „Linguşitorul este un sclav care nu e bun pentru nici un stăpîn” (Montesquieu).
* A preciza sensuri înseamnă a obliga. Tirania sensurilor.