O poezie cu zorii arestaţi
Ştefan Dumitru Afrimescu (foto stanga) semnează o carte intitulată „Hermeneutica libertăţii”, deşi este conştient de faptul că tocmai libertatea îl ocoleşte: „Vezi bine că libertatea încă nu ţi-a fost dată”, spune el. Placheta sa de versuri este scrisă, aşadar, în lipsa libertăţii şi având drept temei sentimentul divulgat chiar de această lipsă. Cu mai puţine accente politice decât ne-am fi aşteptat, ţinând cont că poemele sunt scrise în totalitarismul românesc, deci acum 30 sau 35 de ani, discursul autorului surprinde mai degrabă postura abstract-teoretică a libertăţii decât cea lirică, poetică sau poetizată a ei. Pe de altă parte, lipsa de perspectivă existenţială şi etică este evidentă:
Trăieşte în modestia neamului
şi nu te-aştepta nici la glorie,
nici la recunoştinţă.
Cu timpul vor veni şi acestea.
Cu timpul, zicem. Adică, mai
devreme sau mai târziu. Când
cei mai mulţi vom fi iarbă.
Sentimentul zădărniciei şi un fel de nostalgie potolit-cârcotaşă cutreieră mai toată cartea. O stare, de altfel, explicabilă, pentru cel care scria în vremea în care „îngerii erau triaţi pentru gazare” (p. 28). Şi, ca să încheiem în nota autorului, vom spune că „aşa a fost dintotdeauna istoria: s-a scris cu zori arestaţi’’. Afrimescu însuşi ne oferă o poezie cu zorii arestaţi.